Profesoara Oana Robu, soția vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava Nicolae Robu, a încetat din viață la doar 47 de ani

Profesoara Oana Robu de la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din orașul Cajvana a încetat din viață la vârsta de 47 de ani.

Oana Robu a fost soția vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava Nicolae Robu și a fost unul dintre cele mai îndrăgite cadre didactice la liceul din Cajvana, unde a predat limba și literatura română.

Ea a încetat din viață în noaptea de duminică spre luni, lăsând în urmă o durere fără margini în întreaga comunitate din orașul Cajvana. Oana și Nicolae Robu au împreună trei copii, două fete și un băiat.

Oana Robu a absolvit Liceul Pedagogic din Suceava, iar în anul 1997 s-a încadrat învățătoare la liceul din Cajvana. Ulterior, în anul 2002, a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă – Limba Română din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași. Ea preda limba și literatură română la clasele gimnaziale de la Liceul Tehnologic din Cajvana, având gradul didactic I.

Alături de Nicolae Robu a fost și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, care i-a transmis acestuia un mesaj emoționant:

„Nicu, îmi pare nespus de rău. Să pierzi cele mai iubite femei din viața ta, la câteva luni distanță, este o durere cumplită. Mai întâi mama, acum soția… nu există cuvinte care să aline o astfel de suferință. Vestea trecerii Oanei la cele veșnice m-a întristat profund.

Oana a fost un dascăl dedicat, o mamă și o soție devotată. Un om special, pentru care vreau să cred că Dumnezeu are un plan mai bun. Știu că ai fost lângă ea până la capăt și ai făcut tot ce ți-a stat în putere. Și știu că acum trebuie să rămâi puternic. Pentru tine, pentru copiii tăi minunați, pentru amintirea Oanei. Nu ești singur, Nicu. Suntem cu toții alături de tine”.

Mesaje pline de tristețe au venit și din partea elevilor îndrumați de prof. Oana Robu.

O elevă din clasa la care Oana Robu era diriginte a transmis, luni, următorul mesaj: „Doamna dirigintă, nu pot să explic în cuvinte starea pe care mi-a dat-o vestea trecerii dumneavoastră în neființă. Sunt de prisos mesajele de admirație pentru oameni care au plecat dintre noi. În clipa aceasta, regret că poate nu v-am spus toate astea înainte, să le auziți direct de la mine.

Regret că nu v-am mai vizitat și nu am mai stat de vorba. Regret că de abia acum îmi dau seama că totul a fost adevărat și că nu vă mai puteți întoarce printre noi.

Dar nu voiam să vă văd suferind. Mi-am dorit să vă știu pentru totdeauna așa cum v-am cunoscut prima dată: fericită, curajoasă, plină de entuziasm și de compasiune față de noi toți.

Pentru mine, ați fost mai mult decât o profesoară, mai mult decât o dirigintă, sună clișeic, dar v-am considerat într-adevăr a doua mamă. Am știut că pot să vin la dumneavoastră cu orice problemă sau nelămurire și mă veți ajuta. Datorită dumneavoastră mi-am lărgit orizonturile și am început să descopăr lumea.

În ceasul cel din urmă, sper să mă iertați dacă v-am greșit și sper că totuși vedeți de undeva de sus toate acestea. Eu cu siguranță știu că sunteți acolo de acum înainte, veghind cu dragoste asupra copiilor dumneavoastră”.