Două pisici abandonate sunt cei mai noi locatari ai Primăriei Suceava. Primarul Vasile Rîmbu a adoptat un motan și o pisică, pe care le-a numit Felix și Otilia, pe care îi ține la birou. Pisicile au fost adoptate de la adăpostul Asociației „Casa lui Patrocle”.
Președinta asociației, Roxana Ciornei, a declarat că pisicile au fost inițial la o familie din București, care nu a mai putut să le țină, de acolo au ajuns la o familie din Botoșani, care a renunțat la ele și au fost preluate de „Casa lui Patrocle”.
De aici au fost adoptate de primarul Rîmbu, care a decis să le țină la birou, la primărie.
„Pisicile au vârsta de 1 an, sunt vaccinate și sterilizate. La primărie toată lumea le iubește, aduc o energie pozitivă și vrem să facem și Primăria Suceava <pet friendly> (n.r. prietenoasă cu animalele de companie), așa cum sunt și alte instituții publice din țară”, a spus Roxana Ciornei, care a dat ca exemplu Consiliul Județean Ilfov, unde președintele are la birou o pisică și un cățel și unde este permis accesul animalelor de companie mici, dacă sunt ținute în brațe de proprietarii lor.
„Primarul Vasile Rîmbu este un mare iubitor de animale, asta se vede și în empatia pentru adăpostul public din Suceava, unde s-a implicat foarte mult pentru îmbunătățirea condițiilor de viață pentru căței. Când iubești oamenii, iubești și animalele, asta înseamnă bunătate”, a mai spus Roxana Ciornei.
Contactat, Vasile Rîmbu a confirmat că noua casă a celor două pisici este biroul său din primărie. Prin gestul său, primarul dă și un semnal pentru încurajarea adopției animalelor abandonate. Site-ul pentru adopție al adăpostului public al primăriei este: www.adapostsuceava.ro.