O adevărată minune s-a produs duminică seară în timpul unui incendiu care a mistuit o bucătărie de vară din satul Preutești. După ce focul a fost stins, din ceea ce a mai rămas din construcție a fost scoasă o Biblie în care erau ascunși 13.000 de lei. Tot în aceeași bucătărie de vară proprietara mai avea alți peste 2.000 de lei pe care îi pusese într-un borcan. Acești bani au ars în totalitate.
Alarma s-a dat în jurul orei 23.00, când o vecină a sunat la serviciul unic de urgență pentru a solicita ajutor. Femeia și-a anunțat și vecina despre incendiu, iar aceasta i-a pus la adăpost prima oară pe soț și pe fiu, ambii suferind de afecțiuni psihice.
Pentru stingerea incendiului au mers câte un echipaj al Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Preutești și Dolhasca, dar și două autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni.
Flăcările au mistuit în totalitate anexa cu destinație de bucătărie pe o suprafață de 20 metri, circa 5 metri din astereala acoperișului casei de locuit și câteva aparate electrocasnice.
Pompierii spun că incendiul a plecat de la scurtcircuit pornit de la lada frigorifică. De altfel, lada nu mai fusese pornită de două săptămâni, iar proprietara a pus-o în priză chiar în ziua de duminică.