Promovabilitatea candidaților la examenul pentru obținerea permisului de conducere autovehicule categoria B se menține sub 50%. Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă cifrele pentru anul trecut.
Potrivit datelor transmise de prefect, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2024, la nivelul județului Suceava la proba teoretică a examenului pentru permis au fost examinați 25.742 de candidați, dintre care 12.345 au fost admiși, iar la proba practică au fost examinați 22.798 de candidați, dintre care 9.716 au fost admiși.
Cea mai scăzută rată de promovabilitate se înregistrează la examenul pentru obținerea unui permis de categoria B: 41,86% la proba teoretică și 37,37% la proba practică. La această categorie, din 20.968 de candidați înscriși la examenul teoretic au promovat 8.778, iar din 19.094 de candidați examinați la traseu au trecut 6.741.
Promovabilitate de 100% s-a înregistrat la examenul pentru permis de categoria DE (autocar cu remorcă), dar aici au fost doar doi candidați.
Peste 80% dintre candidații la examenul teoretic au promovat la categoria A -82,83% (396 de candidați, din care 328 au fost admiși) și la categoria CE - 86,17% (1.244 candidați, dintre care 1.072 admiși). La proba practică, la categoria A promovabilitatea a fost de 92,65%, iar la CE - 60,40%. Procente ridicate la proba practică, mai mari decât la cea teoretică, s-au mai înregistrat la categoriile A1 - 97,39% și A2 - 91,41%. De altfel, doar la permisele din categoria A (motociclete cu sau fără ataș) rezultatele la proba practică sunt mai bune decât cele la proba teoretică.
Prefectul a precizat că standardul ridicat la examinarea practică va fi menținut și în acest an.
În România există 17 tipuri de permis de conducere, grupate în 5 mari categorii: categoria A (A1 pentru motociclete cu motoare cu putere maximă de 11 kW, A2 - motociclete cu putere maximă de 35 kW, A orice tip de motocicletă); categoria B - permite conducerea de autoturisme cu masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone și maximum 8 locuri, în afară de cel al șoferului (B1 - ATV cu masă totală maximă de 600 kg, BE - autovehicule de categoria B + remorcă cu masă maximă de 750 kg); categoria C (C1 camioane 3,5 - 7,5 tone, C1E - autovehicul C1 + remorcă de max. 750 kg, C - camioane de peste 7,5 tone, CE - autovehicul din categoria C + remorcă de peste 750 kg); categoria D (D1 - autobuze cu 16 locuri pe scaune, în afara conducătorului, D1E - autovehicul D1 + remorcă de 750 kg, D - autobuze cu peste 16 locuri pe scaune, în afara șoferului, DE - autovehicul categoria D + remorcă de peste 750 kg); categoria Tr (Tr - permis pentru tractoare agricole cu viteză maximă de 40 km/h, Tr1 - tractoare agricole cu viteză maximă între 40 și 60 km/h).
Prefectul Moldovan a subliniat că anul trecut au fost organizate sesiuni suplimentare de examinare la proba practică pentru categoria B și în zilele de sâmbătă, cu scopul de a reduce timpul de așteptare pentru susținerea examenului la proba practică categoria B.
De asemenea, acesta a precizat că, în comparație cu anul 2023, „când în mod constant erau activi 11-12 examinatori”, în cursul anului 2024 s-a procedat la examinarea candidaților la proba practică cu maximum 8-9 examinatori deoarece o parte dintre aceștia s-au transferat la alte unități, alții au fost relocați și au mai fost înregistrate fluctuații de personal în urma concediilor de odihnă, concediilor medicale etc..