Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc joi, în jurul orei 14.00, pe artera principală a Sucevei, în zona stației Bancă.
Cele două mașini circulau dinspre Policlinică, iar impactul a fost unul față-spate, pe fondul nepăstrării distanței.
În urma impactului, mașina lovită în spate a fost aruncată pe sens opus, în fața unui autobuz, care a fost atins ușor, în timp ce BMW-ul din spate a ieșit în decor, pe trotuarul din dreapta.
Pompierii militari deplasați la fața locului au acordat asistență unui număr de trei persoane.
”Cele trei persoane monitorizate de către echipajele medicale au refuzat transportul la spital”, a transmis ISU Suceava, la 14.30.