Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava demarează, până la finele anului 2026, un amplu proiect care se adresează elevilor de la învățământul profesional și tehnic.
”De la Școală la Experiență: Strategii Inovatoare în Organizarea Stagiilor de Practică” are o durată de 2 ani (noiembrie 2024 – octombrie 2026), iar valoarea acestuia se ridică la aproape jumătate de milion de euro, mare parte a sumei provenind din fonduri europene.
Proiectul vizează dezvoltarea aptitudinilor (antreprenoriale, digitale), a competențelor profesionale practice (ucenicie), formarea pentru piața muncii a 251 elevi de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Suceava.
Cei 251 elevi vor urma stagii de practică de 150 și 300 de ore.
„Stagiile de practică desfășurate în cadrul proiectului vor ajuta grupul țintă să-și identifice competențele și aptitudinile, să cunoască cerințele și oportunitățile pieței muncii și să primească îndrumare spre obținerea calificării vizate, creșterea nivelului de calificare și/sau angajare. În plus, workshopurile realizate le vor oferi elevilor informații actualizate privind importanța parteneriatelor cu mediul economic și a dezvoltării de competențe pentru meseriile verzi. La finalul proiectului grupul țintă va deține competențele necesare ocupării postului vizat, va fi capabil să utilizeze echipamentele/programele folosite de către principalii angajatori de pe piață muncii în domeniul urmărit, să se prezinte și să obțină un loc de muncă conform domeniului studiat”, au transmis reprezentanții proiectului.
· Programe de învățare, stagii de practică
Conducerea colegiului a declarat că proiectul va genera un efect pozitiv pe termen lung pentru grupul țintă prin dezvoltarea de abilități și competențe direct la angajatori, care să le permită fie accesul pe piață muncii, fie continuarea studiilor. Astfel, indirect, proiectul contribuie la creșterea șanselor de ocupare a tuturor elevilor școlii și implicit la scăderea șomajului în rândul acestora.
Reprezentanții liceului au mai spus că proiectul contribuie la creșterea șanselor tinerilor din generațiile viitoare la o educație de calitate care să-i pregătească și să le faciliteze angajarea.
„Proiectul presupune participarea la programe de învățare la locul de muncă, performante, interactive și inovative pentru 251 de elevi, pe durata a doi ani școlari, prin efectuarea de stagii de practică la angajatori din România, conform planurilor de învățământ aprobate, și stimularea dobândirii unor competențe și aptitudini necesare inserției pe piață muncii. Elevii vor fi astfel sprijiniți să finalizeze studiile și apoi să opteze pe baza competențelor și a propriilor nevoi pentru continuarea studiilor și/sau angajare”, se arată în proiect.
Pe lângă cei 251 elevi care beneficiază de sprijin prin participarea la programe de învățare la locul de muncă, rezultatele finale și indicatorii propuși mai indică un mediu de practică dotat în interiorul școlii, convenții încheiate, parteneriate noi create etc.