Un tânăr din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, a fost condamnat definitiv la pedeapsa de trei ani de închisoare, pentru fapte de furt calificat repetate.
Mandatul a rămas definitiv luni, 20 ianuarie, zi în care Lucian Ioan Polocoșer se afla internat în Secția de Psihiatrie Burdujeni.
Polițiștii care au primit mandat spre punere în executare, de la instanța de judecată, s-au deplasat la spital, de unde, sub escortă, l-au transportat pe cel condamnat în Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei.
Polocoșer a ajuns la pușcărie pentru furturi repetate din magazinele din Suceava. În general, pentru astfel de furturi se dau pedepse mici, cel mai adesea dosarele neavând finalitate.
Cazul lui Polocoșer este însă unul special, acesta comițând furt după furt, chiar și când era deja condamnat cu suspendare ori sub control judiciar.
În aceste condiții, în cele din urmă, s-a ajuns la adunarea pedepselor și la aplicarea pedepsei rezultante de 3 ani de pușcărie.
Numai în cel mai recent dosar în care a fost judecat inculpatul, părțile prejudiciate au fost Kaufland România, Profi Food și Market Albina.
Printre altele, de la autorul de furturi, polițiștii au ridicat un pistol tip airsoft și bile metalice.
Acesta a furat în general sticle de coniac sau whisky din magazine.