Ansamblul „Suflet bucovinean”, coordonat de Alina Leonte și Eduard Brînzei, a primit recent certificat de creditare din partea Consiliului Internațional al Dansului (CID) UNESCO. Alina Leonte ne-a explicat că acest certificat UNESCO înseamnă că „suntem acreditați să reprezentăm folclorul românesc în toate țările partenere și, totodată, să lucrăm cu profesioniști din peste 170 țări. Suntem primul ansamblu privat de copii din țară care reprezintă folclorul românesc, ceilalți reprezentând tradițiile elene - la categoria de copii - și asta datorită faptului ca ambii instructori, atât eu, cât și domnul prof. coregraf Eduard Brînzei, am primit acreditarea CID - UNESCO (la mine fiind reînnoită acreditarea). Și copiii, la rândul lor, după module de 150 de ore de dans parcurse, vor primi diplome recunoscute internațional”.
Profesoara Alina Leonte, coregraf (Școala Populară de Arte „Ion Irimescu” Suceava), ne-a mai spus că scopul acestui ansamblu este acela de a valorifica și promova folclorul autentic românesc. „Noi tare ne mândrim cu acești copii talentați. Deși i-am propus în decembrie pentru afiliere UNESCO, a fost o reală surpriză și pentru mine să fim acceptați”, a mai completat Alina Leonte. De la ea am aflat că sub egida CID UNESCO, Ansamblul „Suflet bucovinean” va organiza prima ediție a Festivalului internațional de folclor „La izvor de joc și cânt“, la finalul lunii mai 2025. „Totodată, vom tipări o carte privind metodologia predării dansului popular în rândul copiilor și adolescenților”, a completat profesoara Alina Leonte.