Un sucevean pus sub acuzare pentru trafic de droguri, atât etnobotanice, cât și cristale pentru prizat, incluse în categoria droguri de mare risc, a fost condamnat de magistrații de la Tribunalul Suceava pentru ambele infracțiuni pentru care a fost judecat.
Roman Siderius se află în arest din luna iulie a anului trecut, o perioadă executând arestul în penitenciar, iar de câteva luni de zile la domiciliu.
Conform sentinței judecătorilor de la Tribunalul Suceava, inculpatul a primit 3 ani și 6 luni de închisoare pentru efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive și 5 ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc.
Pedeapsa rezultantă stabilită este de 6 ani și 2 luni de închisoare, în regim de detenție.
Totodată, judecătorii au dispus menținerea arestului la domiciliu.
Este încă un dosar care confirmă că pedepsele pentru trafic de droguri aplicate de magistrații suceveni sunt măcar mai aspre decât cele ce se aplicau acum 2-3 ani.
Surse judiciare au precizat după acest caz că pătrunderea în această lume se dovedește a fi foarte dificilă, chiar și pentru cei de la structura specializată antidrog. Asta pentru că foarte rar consumatorii sunt dispuși să colaboreze cu procurorii, iar dealerii sunt cel mai adesea foarte prudenți și reticenți la clienții ocazionali.
Așa se explică și de ce unii traficanți de droguri sunt ”înhățați” aparent foarte greu, după perioade lungi în care fac trafic și în care adună sume mari din această afacere ilegală.
Inculpatul Roman Siderius a fost greu de prins pentru că vindea de regulă droguri unui grup de cunoscuți (unii dintre ei cu antecedente penale). Deși actele de vânzare de droguri au fost multe, numărul de clienți nu era foarte mare.
Din cercetările structurilor antidrog a rezultat că inculpatul a vândut de regulă substanțe psihoactive sub formă de fragmente vegetale, la prețul de 50 de lei gramul, respectiv substanțe sub formă de cristale, pentru prizat, cu 200 de lei gramul.
Pe 16 iulie 2024, polițiștii de la Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor de la DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, au efectuat percheziții în acest caz, la un apartament de pe strada Vișinilor din Suceava, respectiv într-o anexă de pe strada Zimbrului, de unde au ridicat substanțe psihoactive care erau pregătite în vederea vânzării.
A fost vorba de câteva zeci de grame de substanțe de diferite tipuri (fragmente vegetale, cristale).
După ce substanțele au fost trimise la Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Iași a rezultat că este vorba și de droguri din categoria de mare risc.
Prin urmare, Roman Siderius a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de ”efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”, respectiv pentru ”trafic de droguri de mare risc”, în modalitatea deținerii în vederea vânzării de droguri de risc și de mare risc.
Inculpatul a făcut apel împotriva sentinței de la Tribunalul Suceava, astfel că dosarul va fi reanalizat de magistrații de la Curtea de Apel Suceava.
Până la o sentință definitivă, inculpatul se bucură încă de prezumția de nevinovăție.