Două mașini s-au ciocnit violent în zona de coborăre spre Grupul Școlar, pe artera principală a Sucevei, joi, în jurul orei 16,30.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În accident au fost implicați doar conducătorii auto, iar unul dintre ei a rămas încarcerat.
Victima blocată în mașină, conștientă și cooperantă, a fost extrasă de către pompieri și predată pentru acordarea primului ajutor medical. Ulterior, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Cea de-a doua persoană implicată în accident a refuzat transportul la o unitate spitalicească.