Cunoscutul actor Florin Piersic a dezmințit că s-ar fi retras la Mănăstirea Moldovița, așa cum s-a speculat în presa centrală. Într-un material apărut pe site-ul www.stiripesurse.ro apare un dialog între omul de televiziune Dan Negru și Florin Piersic, în care este explicată neînțelegerea care a dus la acest zvon.
„Florine, te rog să mă ierți! Am citit în ziare și am văzut la televiziuni că te-ai retras la mănăstire. De ce nu mi-ai spus nimic?”, i-a spus Dan Negru la telefon.
„Cum să zică așa ceva? Păi eu sunt de mănăstire?! Eu m-am dus în vizită, fiind în Bucovina. Cei care ajung pe acolo trec și pe la Pojorâta, iar eu am zis: dacă tot sunt în zona asta, hai să merg la Moldovița. Stareța Benedicta ne-a primit frumos, ne-a pus la masă, am aprins câteva lumânări, am sărutat icoanele și am stat vreo oră. După aceea, am plecat spre Sucevița. Dar să mă călugăresc? Nici vorbă! Nu seamănă cu mine. Poate doar într-un rol”, a spus Florin Piersic.
„Adică nu te-ai retras la mănăstire, Florine! Nu te-ai călugărit, măi Florine, nu te-ai retras?“, l-a întrebat Dan Negru.
„Nu, măi, nu m-am retras la mănăstire. Nici nu m-am călugărit. Repet: eu mă duc în vizită, nu rămân. Nu e genul meu să stau acolo”, a răspuns actorul.
Florin Piersic a explicat apoi că este strâns legat de Bucovina și că va mai reveni în zonă: „În Bucovina mă simt bine. Mă întorc acolo cât de des pot, pentru că sunt locuri pe care le iubesc și oameni dragi mie. Rudele mele sunt puține acum, ceilalți au plecat în stele, cum îmi place mie să spun. Dar de fiecare dată când sunt acolo, mă bucur de liniște, de natură, de aerul ăsta curat.”
Pe 27 ianuarie, Florin Piersic va împlini 89 de ani, ocazie cu care vrea să fie sunat de cât mai multe persoane.
„Nu știu ce o să fac de ziua mea. Dacă vrei să știi adevărul adevărat, visez să plec din nou în Bucovina, să mai văd acele câteva rude care mi-au rămas. Nu-mi fac planuri mari. Îi îmbrățișez pe toți cei care mă aud, pe toți cei care mă sună, chiar dacă uneori nu reușesc să răspund. Telefonul ăsta al meu... Trei telefoane am avut și niciunul nu merge așa cum vreau eu. Aș vrea unul simplu, fără atâtea butoane! Să mă sunați de ziua mea! Mi-ar face o mare bucurie să aud oamenii dragi. Și să știți: Florin Piersic nu se retrage nicăieri! Eu rămân aici, pentru voi, cu voi, cum am fost mereu”, a fost concluzia discuției dintre Dan Negru și Florin Piersic.