Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteo valabile pentru județul Suceava până în cursul zilei de vineri, 3 ianuarie. Potrivit meteorologilor, de pe 2 ianuarie, ora 12:00, și până vineri, la ora 3:00, zona joasă a județului Suceava va fi sub cod galben de intensificări ale vântului. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 50...60 km/h.
Tot de pe 2 ianuarie, de la ora 22:00 și până vineri dimineață, la ora 10:00, zona de munte a județului Suceava va fi sub cod portocaliu de viscol puternic și vizibilitate sub 50 de metri la altitudini de peste 1.700 de metri.
De asemenea, meteorologii au mai emis o avertizare valabilă pentru întreaga țară, de pe 2 ianuarie, ora 10:00 și până pe 4 ianuarie, la ora 10:00, fenomenele vizate fiind precipitații moderate cantitativ, ninsori și strat de zăpadă la munte, izolat polei. În acest interval vor fi precipitații, din noaptea de joi spre vineri (2/3 ianuarie) și până vineri seară, în vestul, nordul și centrul țării, apoi în regiunile sudice. În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor predomina ploile, în Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei precipitațiile vor fi mixte, iar la munte vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă (în general de 10...20 cm). Izolat vor fi depuneri de polei. Se vor acumula cantități de apă de 10...15 l/mp și izolat de peste 20 l/mp.