Un bărbat din Gura Humorului, reținut în arest marți, 17 decembrie, de către procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, pentru trafic cu etnobotanice, a petrecut doar 24 de ore în arest.
În ședința de joi, 18 decembrie, Tribunalul Suceava a respins propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de procurorii de la DIICOT față de Szilaghy Pardailean, din Gura Humorului, stabilindu-i măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Mai mult ca sigur, procurorii vor contesta această decizie la Curtea de Apel Suceava, care va reanaliza propunerea de arestare a procurorilor.
Decizia de respingere a arestării este surprinzătoare, având în vedere că bărbatul a fost condamnat recent tot pentru trafic de etnobotanice, și tot de către Tribunalul Suceava.
Procurorii DIICOT consideră că bărbatul este un pericol public, având în vedere că sunt probe că a continuat afacerea cu etnobotanice deși era deja pus sub acuzare oficial.
Mai mult, acesta ar avea și în jur un grup de consumatori, posibil și dealeri printre ei.
Zece percheziții au efectuat în acest caz procurorii de la DIICOT, marți, 17 decembrie, la Gura Humorului, principalul vizat fiind Szilaghy Pardailean, singurul reținut după această acțiune.
Structurile antidrog au date că bărbatul, care nu mai este la prima tinerețe, având 53 de ani, este implicat de mai multă vreme în trafic cu etnobotanice.
Pentru tranzacții cu droguri din sfera etnobotanice din octombrie și noiembrie 2021, Szilaghy Pardailean a fost trimis în judecată de procurorii de la DIICOT, în august 2023.
Recent, pe 30 octombrie, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpat pentru faptele din 2021, la pedeapsa de 1 an de închisoare, dar cu suspendarea acesteia, pe durata unui termen de încercare de 2 ani.
Dacă sentința va rămâne în această formă, inculpatul va avea de executat 90 de zile de muncă în folosul comunității.
În noul dosar, pentru care s-a cerut arestarea acum, același Pardailean este acuzat de noi tranzacții cu etnobotanice de pe parcursul anului 2023. Așadar, din perioada în care acesta era anchetat deja de DIICOT în primul dosar, ba chiar și după ce a fost trimis în judecată, în august 2023.
Din ancheta coordonată de un procuror de la DIICOT rezultă că bărbatul în vârstă de 54 de ani a vândut etnobotanice pe străzi din Gura Humorului și în gara din oraș. Parte din aceste tranzacții au fost interceptate de structurile antidrog.