Consilierii județeni PSD Nicolae Robu și Stelian Simeria sunt noii vicepreședinți ai Consiliului Județean Suceava. Cei doi au fost aleși în aceste funcții în ședința de joi a deliberativului județean, fiind propuși de către președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan. Nicolae Robu și Stelian Simeria au fost singurele propuneri pentru funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.
Înainte de începerea votului, liderul consilierilor județeni ai PNL, Vasile Tofan, a declarat că liberalii asigură cvorumul ședinței, însă nu vor participa la alegerea celor doi vicepreședinți. „Ne-am fi dorit, domnule președinte, nu atât o funcție de vicepreședinte la Consiliul Județean, ci constituirea unei majorități care să asigure o funcționare în linii normale pentru patru ani de zile. Întrucât nu, și nu e o declarație nici politicianistă și nici ironică, nu vrem să oprim dezvoltarea județului, noi, grupul PNL, nu facem nici o propunere pentru funcția de vicepreședinte. Suntem prezenți, asigurăm cvorumul, dar nu participăm la vot”, a spus Vasile Tofan.
La rândul său, liderul consilierilor județeni ai AUR, Ionel Vasiliu, a spus că această formațiune politică nu face nicio nominalizare pentru cele două funcții, având în vedere că nu are alianțe nici cu PSD, nici cu PNL. „Partidul AUR nu va face nicio propunere deoarece nu formăm o alianță nici cu PNL, nici cu PSD, la fel cum am afirmat și în trecut. Suntem pentru dezvoltarea județului Suceava, vom lucra și vom discuta punctual fiecare proiect benefic pentru cetățeni și sperăm la o bună colaborare cu toate formațiunile politice. Dar la fel cum am și văzut, dumneavoastră aveți o înțelegere și la nivel național și cred că vă veți descurca cu acești vicepreședinți”, a spus Ionel Vasiliu.
În urma voturilor, Stelian Simeria a fost votat de 21 de consilieri județeni, în timp ce Nicolae Robu a avut 20 de voturi, cei doi fiind astfel noii vicepreședinți ai Consiliului Județean Suceava.
Nicolae Robu este în momentul de față director al Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” din orașul Cajvana, în timp ce Stelian Simeria a fost șef al Comisariatului Județean al Oficiului pentru Protecția Consumatorului Suceava.