Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat, joi, după ce și-a completat echipa de conducere, că este pregătit să dezvolte județul în următorii patru ani. Afirmația a fost făcută după alegerea noilor vicepreședinți ai Consiliului Județean Suceava, social-democrații Nicolae Robu și Stelian Simeria.
„Era normal să-mi completez echipa fiindcă ne așteaptă patru ani nu foarte simpli. Ne așteaptă patru ani în care ne dorim dezvoltarea județului Suceava. Ne dorim o schimbare la față a județului Suceava și ne dorim să fim pe măsura așteptărilor cetățenilor. Și asta pentru că pe 9 iunie votul sucevenilor a fost masiv către PSD. Am primit 127.000 de voturi și atunci automat oamenii au așteptări foarte-foarte mari de la noi”, a transmis Gheorghe Șoldan.
El a adăugat că își dorește ca în acest mandat să facă echipă în continuare și cu ceilalți consilieri, indiferent de formațiunea politică din care fac parte. Șoldan și-a exprimat convingerea că și pentru aceștia va prima dezvoltarea județului Suceava. „Îmi doresc foarte mult ca în sala de ședințe a Consiliului Județean să facem mai multă administrație și mai puțină politică. Și cred că indiferent de proiectele cu care vom veni și le vom propune noi, cât și colegii liberali și colegii de la AUR, vor fi votate proiectele bune pentru județul Suceava. Nu cred că un partid va avea ceva împotriva unui proiect bun pentru județ și mă bazez în continuare pe toți consilierii județeni”, a spus președintele CJ Suceava.
După alegerea celor doi vicepreședinți de la PSD, Gheorghe Șoldan a declarat că înainte de ședința de joi a avut discuții și negocieri cu cei de la PNL și AUR. „Am avut discuții atât cu colegii liberali, cât și cu colegii de la AUR și le-am prezentat ce vreau să fac pentru județul Suceava. Colegii liberali au avut o cerință, din păcate nu le-am putut-o îndeplini, fiindcă sucevenii, repet, pe 9 iunie și-au dorit schimbarea administrației liberale din județul Suceava. Nu era corect din partea mea să vin cu un vicepreședinte liberal. Am avut discuții cu dumnealor și în final nu am ajuns la o înțelegere. Am avut discuții și cu colegii de la AUR care mi-au spus că nu doresc să facă alianță cu PSD, dar vor vota toate proiectele bune pentru județul Suceava și vor colabora împreună cu PNL și PSD pentru buna dezvoltare a județului Suceava. În urma acestor discuții am propus pe ordinea de zi alegerea vicepreședinților și în ședință au fost colegi care au spus că pe 9 iunie sucevenii au ales ca PSD să administreze patru ani județul Suceava și au votat fără echivoc”, a arătat Gheorghe Șoldan.
El a mai precizat că în urma discuțiilor pe care le va avea cu cei doi vicepreședinți ai CJ Suceava urmează să fie stabilite atribuțiile acestora. „Cel mai important pentru județul Suceava este ca oamenii să înțeleagă faptul că mi-am completat echipa și urmează să pornesc la drum pentru următorii patru ani. În urmă cu câteva săptămâni oamenii ne-au transmis un mesaj. Au transmis că nu se mai poate cu ceartă, ne-au transmis că au nevoie de altceva, că trebuie să ne gândim la binele județului și să lăsăm orgoliile personale deoparte. Și sper din tot sufletul ca și colegii mei să înțeleagă. Și sunt 100% convins că sunt binevoitori și vor să facă acest lucru”, a mai declarat Gheorghe Șoldan.