Ziua de 4 decembrie a fost una neagră pentru un bărbat din comuna Forăști, care a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare în regim de detenție de către magistrații de la Curtea de Apel Suceava, pentru infracțiuni repetate la conducere sub influența alcoolului.
Anterior, la Judecătoria Fălticeni, bărbatul din Forăști fusese găsit vinovat pentru aceleași fapte, dar primise o condamnare cu suspendare.
În apel, judecătorii au admis argumentele procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, ajungând la concluzia că faptele impun o pedeapsă privativă de libertate.
Inculpatul a fost prins băut la volan mai întâi pe 2 ianuarie 2023, apoi și pe 7 mai 2022. La a doua ”ispravă”, șoferul pericol public nu mai avea nici permis de conducere, adunând astfel mai multe infracțiuni.
Și acesta este unul din cazurile în care cel care a întins prea mult coarda privind inconștiența de la volan ajunge în cele din urmă la pușcărie. De regulă, autorii de infracțiuni rutiere scapă cu pedepse cu suspendare, însă nu la fel stau lucrurile când comit noi fapte deși sunt deja puși sub acuzare.
În după-amiaza zilei de miercuri, bărbatul din Forăști condamnat a fost identificat la domiciliu, i s-a adus la cunoștință mandatul și a fost condus, sub escortă, în Penitenciarul Botoșani.