Operatorul regional de servicii de apă potabilă și canalizare - ACET SA are noi reprezentanți în Adunarea Generală a Acționarilor, din partea Consiliului Local Suceava, care este acționar majoritar.
Consilierul local Lucian Harșovschi (PNL) și consilierul local Beni Atodiresei (PSD) au fost desemnați prin vot să reprezinte interesele Consiliului Local Suceava, dar și ale sucevenilor, în AGA la ACET.
Proiectul de hotărâre a fost inițiat de primarul Vasile Rîmbu, dar nominalizările au fost făcute de președintele de ședință, Dan Ioan Cușnir, care a precizat că înaintea ședinței au avut loc consultări cu reprezentanții partidelor din componența deliberativului local.
Practic, nominalizările au avut la bază noua componență a Consiliului Local Suceava, în care voturile majoritare sunt cele ale consilierilor PSD și PNL.
Pe lângă municipiul Suceava, care este acționar majoritar, din acționariatul SC ACET SA mai fac parte Consiliul Județean Suceava, municipiile Rădăuți, Fălticeni, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, precum și orașele Siret, Gura Humorului și Solca.