Poliția Locală și inspectorii din Primăria Suceava vor verifica modul în care cetățenii duc gunoiul la tomberoane, pentru a se asigura că sunt respectate regulile de colectare selectivă.
Anunțul privind demararea unei campanii de verificare a colectării selective a deșeurilor prin cartierele municipiului Suceava a fost făcut de viceprimarul Ioan Dan Cușnir, care a precizat că scopul nu este ”de a sta la pândă”, ci de a eficientiza și crește gradul de colectare selectivă, pentru a putea scădea costurile salubrizării menajere.
”Urmează o perioadă în care Poliția Locală, împreună cu reprezentanți ai departamentului de salubrizare din primărie și ai operatorilor de salubritate, vor avea o campanie în zona tomberoanelor pentru verificarea modului de sortare și depunere a deșeurilor”, a spus Ioan Dan Cușnir, care a avertizat cetățenii că mașinile care vor fi găsite în zona tomberoanelor, unde parcarea este interzisă, vor fi ridicate imediat.
”Nu avem altă șansă decât împreună”, a spus viceprimarul Sucevei, referindu-se la prevederile legale care impun creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor, pentru a fi evitate penalități uriașe prevăzute de legislația europeană în domeniul gestionării gunoaielor.
Întrebat dacă vor fi date și amenzi, a spus că nu se dorește asta.
Totuși, conform prevederilor unei decizii de Consiliu Local, pentru aruncarea neconformă a deșeurilor menajere pot fi aplicate amenzi usturătoare, Poliția Locală având atribuții în acest sens.
Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, a confirmat faptul că urmează să fie făcută o campanie de durată pentru ca populația să conștientizeze obligațiile pe care le are la gestionarea gunoiului, iar în funcție de disponibilități, vor fi alocați acestei operațiuni cât de mulți polițiști locali, care vor avea ca atribuții să mențină ordinea și siguranța, inclusiv a celor care vor face verificările de rigoare, iar dacă e cazul, vor aplica și amenzi celor care se manifestă necorespunzător sau nu înțeleg să respecte regulile, nici după ce au fost atenționați și îndrumați.