Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a declarat că va candida la alegerile de pe 1 decembrie pentru un nou mandat deoarece își dorește să facă tot ceea ce stă în putința sa pentru a aduce progresul în comunitatea suceveană.
Bogdan Gheorghiu a transmis un mesaj în care a vorbit atât despre activitatea sa profesională, cât și cea de deputat și ministru al culturii.
„Sunt născut la Fălticeni, locuiesc în Suceava și în toată cariera mea am căutat să aduc acasă tot ce am învățat. Consider că cel mai bun profesionist este cel care se perfecționează în mod constant în domeniul pe care îl cunoaște. Absolvent de actorie, am lucrat în televiziune, am înființat un teatru la Suceava, apoi am pus bazele unui proiect media apreciat și astăzi. Am suficientă experiență antreprenorială, administrativă, dar și legislativă”, a spus Gheorghiu.
El a arătat că în calitate de deputat a inițiat 115 de propuneri legislative, din care 44 au devenit legi. „La inițiativa mea s-a instituit prin lege la nivel național ca anul 2023 să fie declarat Anul Ciprian Porumbescu. Am avut mereu curaj să fac ceea ce mi-a dictat conștiința. În ciuda tuturor vocilor, ca ministru al Culturii am fost cel care a solicitat includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, fapt care a ajutat la păstrarea intactă a zonei și la câștigarea definitivă a procesului României cu Gold Corporation. Atunci când intențiile sunt bune, lucrurile ies așa cum trebuie”, a precizat deputatul PNL de Suceava.
El a precizat că tot în calitate de ministru al Culturii a obținut finanțarea pentru restaurarea conacului Vârnav Liteanu din orașul Liteni. „Astfel urmează ca la Liteni să se înființeze unul dintre cele mai mari centre de restaurare din țară, chiar aici în județul cu cele mai multe monumente UNESCO. Am realizat toate aceste lucruri datorită încrederii sucevenilor, iar munca mea în serviciul lor este o onoare și o mare responsabilitate. Am experiența necesară, am determinarea și dorința de a face tot ceea ce este în putința mea pentru a duce progresul comunității sucevene. Scopul meu este să avem o regiune dezvoltată, o clasă politică care să respecte cetățenii, o țară pentru copiii mei, pentru ai dumneavoastră, pentru noi toți”, a încheiat Bogdan Gheorghiu.
Comandat de PNL – OJ Suceava
Realizat de SC Interpress SRL
CMF 11240002