Un centru de tip „respiro” pentru copii cu dizabilități și părinții lor, în care toate serviciile oferite sunt gratuite, a fost deschis în municipiul Suceava, pe strada Zamca nr 22 bis. Înființarea Casei Teona a fost inițiativa Asociației Teona-Ariana, care a reușit acest lucru în parteneriat cu mediul de afaceri, instituții și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, de unde provin majoritatea voluntarilor care lucrează alături de cele două angajate, asistenta socială Eudochia Pîțu și kinetoterapeutul Roxana Croitor kinetoterapeut, și de președintele asociației, Cristea Costiuc.
Cristea Costiuc a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că centrul și-a început activitatea luna trecută, cu copii care au ajuns aici prin colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Copiii sunt din Suceava și localitățile învecinate, dar și din localități mai îndepărtate, precum Sucevița și Poeni Solca. Vârsta lor biologică este între 3 și 18 ani, dar vârstele cognitive sunt diferite, în funcție de dizabilitățile pe care le au. Majoritatea sunt cu autism, sindrom Down și ADHD și peste 60% dintre ei sunt din familii monoparentale, crescuți de mame singure, ai căror parteneri „au părăsit barca” mai repede sau mai târziu după ce li s-a născut un copil cu dizabilități. În Casa Teona stau între 1 și 3 ore, cu o medie de două ore. Personalul poate lucra concomitent cu 5 copii, în intervalul orar 9.00-17.00, ceea ce înseamnă aproximativ 40 de copii lunar.
Cristea Costiuc a declarat că ideea unui astfel de centru i-a venit în timpul taberelor organizate pentru copii cu dizabilități, 25 din 2021 până acum. „Nu am avut de unde să ne inspirăm cu un proiect similar, suntem veniți în acest domeniu de pe băncile facultății. Toți trei suntem absolvenți ai USV, eu de Inginerie Electrică, Eudochia - Asistență Socială și Roxana - Kinetoterapie. Suntem promotori ai voluntariatului, avem o listă de așteptare cu voluntari”, a afirmat Cristea Costiuc.
· Înființarea și funcționarea Casei Teona, cu sponsori locali
Acesta a subliniat că organizația care se ocupă de Casa Teona este singura care oferă servicii gratuite cu sponsori locali, adică peste 30 de firme și asociații, cărora li se adaugă persoane fizice. „90% din amenajările de la Casa Teona au fost făcute din sponsorizări”, a precizat președintele asociației.
Eudochia Pîțu a arătat că, din 10 mai 2021, de taberele organizate de Asociația Teona Ariana au beneficiat peste 1.300 de copii și părinți. De asemenea, asociația a oferit burse de studiu pentru studenți, a organizat două tabere pentru copii din sistemul de protecție care au avut rezultate foarte bune la învățătură, sport sau artă, a acordat suport pentru probleme de sănătate și s-a implicat în acțiuni de susținere a copiilor din medii defavorizate la începutul anului școlar și de sărbători.
„Taberele noastre durează 5 zile, timp în care părinții discută între ei și cu specialiști care vin alături de noi. Părinții au timp liber, iar copiii fac activități de recreere împreună cu voluntarii noștri, în număr egal cu copiii, acordând atenția necesară fiecăruia. În activitățile noastre s-au implicat peste 200 de voluntari, <culegători de zâmbete>: elevi, studenți, kinetoterapeuți, cadre didactice, psihologi, preoți, pastori, medici, toți cu același scop, de a ajuta aproapele”, a afirmat Eudochia.
Kinetoterapeutul Roxana Croitor a explicat în ce constau activitățile pentru copii la Casa Teona: „socializăm, învățăm să facem echipă și să respectăm regulile unui joc; facem diferite activități de învățare la tabla interactivă- exerciții de matematică, engleză, învățăm culorile, numărarea, asocierea formelor; activități care implică exercițiul fizic la podeaua interactivă, jucăm fotbal, bowling, biliard, spargem baloane. Învățăm să ne coordonăm prin dans, cântăm și sărbătorim zile de naștere. Facem lucru manual, confecționăm, pictăm, desenăm, decupăm, toate aceste activități le facem prin joacă. Joaca face parte din terapia copiilor, iar părinții au momente de respiro în timp ce copilul este în siguranță”, a afirmat Roxana Croitor.
· Prof.univ.dr. Mihai Dimian: „Vedem rostul muncii și al activității noastre de la universitate”
Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof.univ.dr. Mihai Dimian, prezent la conferința de presă de la Casa Teona, a felicitat asociația pentru „această abordare unică la nivelul județului”, de a oferi consultanță și asistență gratuită atât pentru copii, cât și pentru părinți. De asemenea, s-a declarat impresionat, pe de o parte, că firme din zonă au ales să susțină această inițiativă, iar pe de altă parte, că majoritatea voluntarilor provin de la USV. „S-a reușit o coalizare a forțelor locale pentru a veni în sprijinul acestor familii. La Casa Teona, studenții de la Psihologie, Kinetoterapie și Asistență Socială fac practică și voluntariat. Când absolvenții noștri se ocupă de această activitate, poate și ca angajați, vedem rostul muncii și al activității noastre de la universitate”, a subliniat prof. Dimian. Rectorul a arătat că aproximativ 10% dintre studenții USV sunt implicați în voluntariat și consideră că există potențial de creștere a acestui procent. Totodată, a spus că ar fi posibil ca la universitate să fie introdusă în programă disciplina facultativă Educație prin voluntariat pentru ca activitatea studenților să fie astfel recunoscută atât prin credite, cât și prin diploma de absolvire.
La finalul conferinței de presă, Cristea Costiuc i-a oferit rectorului USV o „Diplomă de recunoștință” și a declarat că lunar Casa Teona are cheltuieli de funcționare de 40.000 de lei, care includ plata utilităților, salariile celor două angajate și plata unor specialiști colaboratori. „Vor fi costuri mari pentru că vrem să arăm că ce e gratuit nu este neapărat de proastă calitate. Avem nevoie în continuare de susținere pentru a putea oferi servicii gratuite, dar nu am nici o temere că nu vom avea cei 40.000 de lei necesari în fiecare lună. Ajutând pe alții te ajuți pe tine însuți. Toate activitățile se desfășoară sub deviza: nimic fără Dumnezeu!”, a afirmat Cristea Costiuc.
Acesta a dorit să mulțumească public partenerilor care au susținut activitatea Asociației Teona Ariana și Casei Teona: Adria, Asociația Institutul Bucovina, Ascont Expert, Asociația Blijdorp, Autodel Holding, Best Distribution, Bukowina Gerustbau, Casa Grup, Celestin, Consiliul Județean Suceava, Copilul din soare, D.G.A.S.P.C Suceava, Dasmar Thermo, Deluxe Thermo, Destine, Egger, Electroaxa, Estrella Nord, Eurospeed, Evesicran, FD Figurina, Fundația FARA, Fundația umanitară ASSIST, General Electric Healtcare, Global Design, Intermedia Suceava, IT Cont Group, Lusek, Mangusta, Marelvi, Monitorul de Suceava, Netcom Activ, Nolte, Oskar Shop, Rocast Nord, Romfour, Royal Hair, Sab Clean, Sistem Conect, Taco Loco, Tarsin, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Vocea Evangheliei Suceava, Yulidey Spedition.