Garda de Mediu Suceava a anunțat că a efectuat un nou control în teren, în data de 14 noiembrie, la Frătăuții Noi, constatând depozitarea și eliminarea neconformă de deșeuri în amestec pe raza localității.
Comisarii de mediu au efectuat control împreună cu un echipaj de la Secția Rurală Gălănești și pentru gestionarea neconformă a deșeurilor au aplicat primăriei o amendă de 45.000 de lei, pentru încălcarea OUG 92/2021, privind regimul deșeurilor.
La finele lunii trecute, Garda de Mediu Suceava a anunțat că a depus plângere penală pentru nereguli grave și repetate privind regimul de eliminare a deșeurilor la Frătăuții Noi, unde anul trecut aplicase amendă tot pentru această problemă.
Este vorba de o locație din Frătăuții Noi în care de mai multă vreme este amenajată o groapă de gunoi clandestină. Constatarea de la fața locului a confirmat că deșeurile erau eliminate prin incendiere și îngropare.
De precizat că o altă amendă dată în 2023 Primăriei Frătăuții Noi a fost anulată de instanță, după invocarea unor chestiuni legate de împărțirea teritorială dintre localități, pe malurile râului Suceava.