Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 11 nov 2024 - Anul XXIX, nr. 266 (8795)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Peste 100 de artiști, la Ziua Comunei Frătăuții Vechi. 16 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate

Luni, 11 Noiembrie 2024 (11:34:59)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

La Ziua Comunei Frătăuții Vechi, o sărbătoare a întregii comunități, au fost invitați, la Căminul Cultural din localitate, peste 100 de artiști. Unii dintre aceștia sunt localnici, alții, artiști profesioniști, au venit cu mare drag pentru a cânta și încânta participanții la sărbătoarea comunei.

Evenimentul a avut loc pe 9 noiembrie 2024, prilej cu care administrația locală a premiat 16 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. În aceeași zi, la Frătăuții Vechi s-a desfășurat o nouă ediție a concursului Festivalul Cartofului.

Manifestările au fost prezentate de Mihaela Zîna Bârsan, inițiatoarea proiectului „10 pentru folclor”, și au fost organizate de Primăria și Consiliul Local Frătăuții Vechi, împreună cu Căminul Cultural.

 

·        Cupluri sărbătorite

 

Sute de localnici s-au adunat la Căminul Cultural din Frătăuții Vechi, dornici să sărbătorească alături de invitați. Spectacolul a fost deschis de programul artistic special pregătit de membrii Ansamblului Folcloric „Frătăuceanca”, coordonat de directorul Căminului Cultural, George Lazăr, alături de Diana Cuciurean și Modest Capstrâmb. Copii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani au încântat publicul cu jocuri populare și cântece autentice, dar și cu muzică ușoară sau cântece cunoscute, inspirate din folclor.

După ce au evoluat tinerii artiști din comună, primarul comunei Frătăuții Vechi, Cristinel Antemie, a felicitat și a premiat (premii în bani) cele 16 cupluri care au împlinit, anul acesta, 50 de ani de căsătorie.

„Astăzi este despre familiile noastre, despre puterea unității și despre valorile ce ne definesc. Vă mulțumim pentru dragostea și sacrificiile pe care le-ați făcut pentru a clădi viitorul acestei comune”, a spus Cristinel Antemie.

 

·        Festivalul Cartofului, tradiție la Frătăuții Vechi

 

În cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Comunei Frătăuții Vechi, a avut loc și cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Cartofului. Chiar dacă localnicii și-au diversificat afacerile și sursele de venit, au demonstrat mereu că încă dețin secretele cultivării cartofului. Primii trei cartofi, „finaliștii”, au cântărit între 674 de grame și 1.068 de grame, acesta din urmă, „dolofanul”, fiind ales câștigătorul concursului. Totodată, a fost adus de către un localnic și un dovleac plăcintar uriaș, ce a cântărit aproape 49 de kg.

 

·        Program artistic

 

Publicul s-a bucurat să asculte și să aplaude un recital folcloric extraordinar, susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din municipiul Suceava, în cadrul căruia au fost prezentate suite coregrafice spectaculoase, momente instrumentale de virtuozitate: suite de orchestră, microrecital la vioară, susținut de Vlad Dochița, microrecital la trompetă, susținut de Ionuț Țanța, dar și interpreți tineri talentați: Diana Lungu și Mircea Coca, alături de interpreții deja consacrați: Marian Goga, Dana Dăncilă, Nicolae Vieru și Lucica Păltineanu, cu aranjamente muzicale semnate de dirijorii George Sîrbu, Viorel Leancă și Răzvan Mitoceanu.

Evoluția artiștilor profesioniști suceveni a fost foarte apreciată, publicul cerându-le de două ori să revină pe scenă, pentru binemeritate aplauze.

Primarul Cristinel Antemie i-a felicitat pe artiștii Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” cu prilejul celor 70 de ani de activitate și a promis că-i va mai invita și pe viitor la evenimentele importante din comună.

La fel de apreciate au fost și momentele artistice susținute de artiștii din comună: Alina Zaharie, Tudor Pânzar și Doina Trufin Antemie.

 

·        Reîntâlnire, după 23 de ani

 

Un moment special a fost creat de reîntâlnirea, pe aceeași scenă, a Doinei Trufin Antemie cu Sorin Filip, care, în 2001, au concurat, împreună cu Ionela Popescu, la concursul „Moștenitorii”, patronat de emisiunea „Tezaur folcloric” și regretatul realizator de emisiuni folclorice Marioara Murărescu.

„După 23 de ani, viața a făcut ca cei doi artiști să se reîntâlnească într-un cadru deosebit, într-un loc plin de tradiții și spiritualitate, cum este Frătăuțiul Vechi. Nu v-ați dezis de portul popular, de cântecele autentice și de tradițiile moștenite de la înaintași. Sunteți demni de toată aprecierea celor care iubesc zestrea de spirit a neamului nostru”, a spus prezentatoarea spectacolului, Mihaela Bârsan.

Noul cântec al interpretului Sorin Filip, „Hora bucuriei”, pe care l-a compus chiar artistul, s-a bucurat de un succes foarte mare și a scos publicul la joc.

Sărbătoarea a continuat cu un bal al gospodarilor, la care au cântat tânăra interpretă Alina Zaharie și membrii fanfarei din comună, coordonate de Ionică a lui Costan. „Ziua Comunei Frătăuții Vechi și Festivalul Cartofului s-au dovedit a fi nu doar o sărbătoare, ci și un prilej de a întări solidaritatea comunității și respectul pentru valorile locale. Evenimentul a demonstrat, încă o dată, că prin tradiții și colaborare, Frătăuții Vechi rămâne o comunitate unită, ce valorifică trecutul și construiește cu optimism viitorul”, a concluzionat primarul Cristinel Antemie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste 100 de artiști, la Ziua Comunei Frătăuții Vechi. 16 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate.
 Vizualizări articol: 513 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Peste 100 de artiști, la Ziua Comunei Frătăuții Vechi. 16 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei