Bilanțul accidentului rutier de pe E 85, de la Grănicești, este absolut înfiorător. Sunt cinci morți, printre ei și un copil.
După cum a transmis de la fața locului lt. Col. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, în una din mașinile implicate au fost găsiți trei bărbați, toți încarcerați și toți decedați.
În al doilea autoturism se aflau șoferul, decedat, și inițial au mai fost găsiți doi minori, ambii cu leziuni grave, dar în viață.
Din păcate, ulterior, sub cupola celei de-a doua mașini, a fost găsit și un copil decedat.
Așadar, cinci morți și doi răniți grav, un adevărat carnagiu rutier.
Conform primelor date de anchetă ale poliției, unul dintre autoturisme (Dacia Sandero) era destinat efectuării cursurilor de șoferi, la momentul impactului fiind condus de către un tânăr de 18 ani din comuna Calafindești. În dreapta sa se afla instructorul auto, un bărbat de 76 ani din municipiul Siret, iar pe bancheta din spate se afla un alt tânăr de 18 ani. Toți cei trei din Dacie au decedat.
Cealaltă mașină era condusă de către un bărbat de 28 de ani, iar în autoturismul acestuia se aflau cei trei copii, respectiv doi băieți de 3 și 4 ani și o fata de 8 ani. Băiatul de 4 ani și fetița de 8 ani sunt cei transportați la spital iar șoferul de 28 ani și băiatul de 3 ani au decedat.
La fața locului a fost deplasata echipa operativă complexă coordonată de către Serviciul Rutier, inclusiv cu deplasarea laboratorului criminalistic.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului rutier.