Pe data de 3 noiembrie 2024 s-au împlinit 100 de ani de la prima zi de cursuri a Liceului Militar „Ștefan cel Mare” de la Cernăuți, actualul Colegiu Național Militar din Câmpulung Moldovenesc.
Instituția va sărbători 100 de ani de la înființare prin competiții sportive, spectacole, conferințe, campanii de donare (bunuri, jucării, alimente).
Despre momentul de început al instituției, reprezentanții liceului subliniază: „Începuturile lucrurilor și a lucrărilor legate de înființarea liceului militar încep în vara anului 1924, când se preconizează că va fi inaugurat pe 1 septembrie 1924. Ministerul de Războiu stabilește că primul local al școlii va fi pavilionul A din Cazarma <Mihai Viteazul> de la Regimentul 3 Grăniceri, ulterior anexându-se și pavilionul B.
Câteva luni mai târziu, pe data de 26 octombrie 1924, sub comanda locotenentului-colonel Traian Grigorescu, numit în funcția de comandant al liceului pe 20 iulie 1924, are loc prima ședință unde se stabilește că <în ziua de duminică 2 noiembrie 1924 să fie slujba religioasă pentru început de an, iar de luni, 3 noiembrie a.c. deschiderea cursurilor>”.
Revenind la programul manifestărilor dedicate aniversării unui secol de la înființare, un eveniment emoționat va fi „Apelul Promoțiilor”, din 12 noiembrie, o întâlnire cu 6, 7 reprezentanți de la fiecare promoție din perioada 1956-2024.
„Senior leaders vs. elevi”, întâlnirea elevilor colegiului cu personalități militare și civile, absolvenți ai colegiului, este programată pentru 13 septembrie.