Elevii Delia Stanciuc și Flavius Cozaciuc au primit titlurile de Miss și Mister Boboc Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, în cadrul unui spectacol ce a avut ca temă „Whispers of the Night”. Balul Bobocilor, competiție la care s-au înscris zece perechi de elevi din clasele a IX-a, s-a desfășurat vineri, 25 octombrie 2024, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Ca în fiecare an, elevii de la „Dimitrie Cantemir” au reușit să creeze o poveste: viața privită prin oglinda magică a nopții, misterele din spatele umbrelor, tainele ascunse de „țipetele șoaptelor”, învățându-i pe toți cei prezenți în sala de spectacol că „cele mai importante lucruri nu sunt cele strigate celor patru vânturi, ci acelea adresate încet persoanelor care contează cu adevărat”.
Pe parcursul întregului spectacol, tinerii artiști au demonstrat că, deși nu e ușor, „se poate pătrunde dincolo de cortina nopții, pentru a afla adevărul din spatele șoaptelor”.
- Concurenți
Cele zece perechi de elevi din clasele a IX-a care au concurat pentru titlul de Miss și Mister au fost formate din Ciotu Ionelași Hușulei Ștefan; Stanciuc Delia și Hodoroabă Albert; Pristavu Teodorași Avasilcai Alessio; Crap Larisa și Ichim Cosmin; Croitor Ștefania și Mihai Andrei; Huțan Denisa și Cozaciuc Flavius; Maximiuc Alessia și Pintilei Lucian; Marcan Mara și Enea Ștefan; Murariu Isabellași Cnis Ștefan; Trainovschi Lavinia și Bisceada Cosmin.
Pe lângă prezentarea bobocilor, fiecare cu pasiuni, cu visuri cu mottouri de viață, motivaționale, spectacolul a cuprins și momente impresionante de dans, oferite de organizatori, de Adelina Ghica și de elevii din „Eco Folclor”, care au arătat „adevărata față a Bucovinei”.
Elevii din trupa de teatru „Eco Art” au stârnit emoții greu de cuprins în cuvinte, deschizând ușa sufletului și invitând publicul să îndrăznească să viseze, cum numai în adolescență este posibil. Spectatorii au pătruns în universul magic al poveștii, al balului, alături de elevi talentați din liceu.
- Momente artistice
Nu au lipsit nici piese muzicale pe acordurile cărora au cântat Adriana Lungu, „54 Hours”, Alexandru Poenaru, Vlad Petru, Alexandru Păduraru, Călin Mocanu, Marinel Mocanu, Baban și Sebi FDB.
Publicul aflat în sală a fost receptiv la toate momentele artistice oferite de organizatori. A fost purtat pe aripile ritmurilor muzicii clasice, dar și rap, pop, trap sau muzică populară. Întregul spectacol a fost moderat de Gabriela Pușcaș, Iustina Cârcu, Rafaela Domonco, Mihnea Neagu, Denis Crainiciuc, Cătălin Epure. Profesorii coordonatori, care s-au implicat, alături de elevii organizatori, la reușita acestui spectacol au fost: Angela Rabei, Moncea Emilian, Tepșanu Andrei, Andrieș Andreea, Dobrescu Gabriela, Oniu Aida și Ciobîcă Alina.
Momentul mult așteptat al serii a fost prestația lui Marko Glass, care a ridicat sala în picioare cu energia contagioasă, un vibe urban autentic, stilul inovator și versurile incisive.
- Eu sunt câștigătorii!
Titlul de Miss Boboc i-a revenit Deliei Stanciuc, iar cel de Mister Boboc lui Flavius Cozaciuc. Locul II a fost ocupat de Isabela Murariu și Lucian Pintilei, iar pe Locul III au urcat Alessia Maximiuc și Cosmin Bisceadă. Miss Popularitate a fost desemnată Teodora Pristavu, iar Mister Popularitate a fost ales Albert Hodoroabă.