Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 24 oct 2024 - Anul XXIX, nr. 251 (8780)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   9 imagini |   ø fişiere video

Gheorghe Șoldan a preluat președinția CJ Suceava în prezența lui Marcel Ciolacu: „Vreau să facem echipă, să lăsăm orgoliile politice la ușă, pentru a dezvolta județul”

Joi, 24 Octombrie 2024 (19:05:20)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Vicepreședintele PSD la nivel național, Gheorghe Șoldan, a preluat în mod oficial funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava. Momentul solemn a avut loc în prezența premierului României, președintele PSD, Marcel Ciolacu, acesta precizând că a ținut să fie alături de „prietenul meu” Gheorghe Șoldan la acest moment important. Ceremonia a început cu intonarea Imnului Național al României, după care un sobor de preoți a oficiat o slujbă de binecuvântare.

La final, unul dintre preoți a citit pentru Gheorghe Șoldan „Decalogul politicianului”, întocmit de arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPC Calinic. Tot din partea înaltului ierarh, Gheorghe Șoldan a primit în dar o icoană.

A urmat apoi depunerea jurământului de către noii consilieri județeni, după care a fost rândul lui Gheorghe Șoldan să depună jurământul în funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava pentru următorii patru ani.

În cuvântul său, noul președinte al CJ Suceava, a făcut un apel la unitate pentru dezvoltarea județului Suceava.

„Este un moment onorant și plin de emoție pentru mine și echipa PSD. În primul rând vreau să le mulțumesc colegilor primari care sunt în sală. Știu că fără ajutorul dumneavoastră nu eram astăzi în această sală. Vă mulțumesc din suflet. Vreau să mulțumesc conducerii filialei PSD Suceava, domnului senator Ioan Stan, președintele organizației, domnului Eugen Bejinariu, doamnei Mirela Adomnicăi, domnului George Mîndruță, subprefecții, viitorii parlamentari, Cristi Șologon, vă mulțumesc din suflet pentru că ați crezut în mine, ați fost lângă mine”, a precizat Șoldan.

Șeful administrației județene le-a adresat mulțumiri speciale locuitorilor județului Suceava care i-au acordat votul și au avut încredere în el.

„Promit că o să-i fac mândri. Mulțumesc deopotrivă și celor care au avut o altă opțiune politică”, a spus Șoldan.

El a mulțumit și vechii administrații a Consiliului Județean pentru ceea ce a făcut pentru județ, foștilor consilieri și i-a felicitat pe noii membri ai deliberativului.

„Dragi colegi, vreau să vă spun că nu e mandatul unui singur om, e mandatul nostru împreună, ca echipă. La final contează ce am făcut noi împreună. Și vreau să vă asigur de sprijinul meu. Vreau să facem echipă, să lăsăm orgoliile politice la ușă. Să uităm de partide politice. Să intrăm aici în această sală și să muncim pentru județul Suceava, fiindcă avem un județ de dezvoltat”, a transmis Gheorghe Șoldan.

El a mai spus că vor trece și cele două campanii electorale pentru parlamentare și prezidențiale, iar așteptările cetățenilor sunt imense. „Oamenii așteaptă să dezvoltăm acest județ și să facem bine județul Suceava, împreună cu primarii care sunt astăzi în sală și de altă culoare politică”, a precizat șeful administrației județene.

El i-a asigurat pe primari și pe suceveni că va fi dezvoltată „fiecare părticică a județului Suceava, fiecare comunitate”. „Asta pentru că nu putem dezvolta județul dacă nu dezvoltăm fiecare comunitate. Nu voi împărți județul în pesediști, peneliști și cei de la AUR. Voi face tot ce ține de mine ca președinte de Consiliu Județean să dezvolt împreună cu dumneavoastră acest județ” , a mai declarat Gheorghe Șoldan.

El a dat asigurări că pentru proiectele județului există și sprijinul premierului Marcel Ciolacu. „Avem multe lucruri de făcut și avem și garanția domnului prim-ministru Marcel Ciolacu și viitorul președinte al României. Avem proiecte importante pentru județul Suceava care trebuie rezolvate. Și vorbesc de varianta ocolitoare la Gura Humorului pentru care vom găsi finanțare. Vorbim de aeroport, pe care îl vom moderniza. Vom mări PIB-ul în județul Suceava. Vom aduce mai mulți bani, mai multe fonduri, vom dezvolta infrastructura județului pentru a aduce investitori, pentru ca în final să crească nivelul de trai din județul Suceava”, a dat asigurări Gheorghe Șoldan.

În final el a spus din nou că se bazează pe sprijinul tuturor sucevenilor și al primarilor pentru a face echipă, „umăr la umăr”, pentru binele județului Suceava.

În cadrul ședinței de învestire în funcție a lui Gheorghe Șoldan au transmis mesaje de susținere premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD Suceava, Ioan Stan, deputatul social-democrat Eugen Bejinariu, secretarul general al PSD, secretarul general al PSD la nivel național, Paul Stănescu. De asemenea, au fost invitați să ia cuvântul și reprezentanții celorlalte partide din Consiliul Județean, respectiv Vasile Tofan, de la PNL, ca reprezentant al fostei conduceri a Consiliului Județean, și Ionel Vasiliu de la AUR.

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Gheorghe Șoldan a preluat președinția CJ Suceava în prezența lui Marcel Ciolacu: „Vreau să facem echipă, să lăsăm orgoliile politice la ușă, pentru a dezvolta județul”.
 Vizualizări articol: 2663 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 4 voturi
Gheorghe Șoldan a preluat președinția CJ Suceava în prezența lui Marcel Ciolacu: „Vreau să facem echipă, să lăsăm orgoliile politice la ușă, pentru a dezvolta județul”1.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei