76 de unități școlare din județ nu au trecut până acum de nici o evaluare a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), instituție care verifică îndeplinirea unor condiții și standarde pentru desfășurarea activității educaționale.
Inspectorul școlar general Grigore Bocanci a transmis directorilor de școli ca în anul următor să prevadă în bugetul unităților de învățământ sume pentru a programa o evaluare ARACIP.
Aceste evaluări presupun costuri ridicate, circa 15.000 – 20.000 de lei, acesta fiind de altfel și unul dintre motivele pentru care unele școli au preferat amânarea acestor evaluări ARACIP.
În anul școlar 2012 -2024, cinci școli sucevene au primit vizita inspectorilor ARACIP pentru evaluarea externă, 13 au fost verificate pentru autorizare, două pentru acreditare, iar nouă au fost monitorizate pentru modernizare/ extindere/ schimbare sediu.
- Ce verifică ARACIP
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar supraveghează dacă școlile îndeplinesc cerințele minime obligatorii care să le permită desfășurarea activității.
Întregul proces de evaluare al ARACIP este unul complex și își propune constatarea unor eventuale probleme și deficiențe în școli cu scopul de a fi remediate sau îmbunătățite.
În agenda vizitelor de evaluare ale inspectorilor ARACIP sunt cuprinse activități ca: asistențe la ore, actele instituției, vizitarea spațiilor școlare, interviuri cu părinți, elevi, cadre didactice, aplicarea unor chestionare, studierea rezultatelor elevilor.
Se mai urmăresc aspecte precum dotările cabinetului medical, consilierea școlară, biblioteca, comisiile din școli, activitatea consilierului educativ, etc. Studierea documentelor școlare este un punct foarte important din agenda ARACIP, școlile trebuind să prezinte, printre altele, autorizația sanitară de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică și autorizația de funcționare emisă de Inspectoratul Județean de Urgență.
Echipele de control vor întocmi, la final, rapoarte cu privire la cele evaluate. Finalitatea acestor verificări este obținerea unui atestat privind nivelul de calitate al acestor unități, valabil cinci ani.
Reprezentanții ARACIP menționează că scopul acestor verificări nu este de a identifica vinovați sau hibe ale unităților, ci de a îmbunătăți și remedia problemele. În cazul în care calificativele obținute de școlile din județ sunt nesatisfăcătoare, acestea vor fi obligate să elaboreze un plan de măsuri de îmbunătățire a calității pentru un an de zile.