Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 18 oct 2024 - Anul XXIX, nr. 246 (8775)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Peste 50 de medici participă la Mănăstirea Voroneț la simpozionul „Îmbătrânirea întru bucurie – Respir în Bucovina”

Vineri, 18 Octombrie 2024 (16:40:41)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

A II-a ediție a simpozionului medical „Respir în Bucovina- Îmbătrânirea întru bucurie” are loc în perioada 18-19 octombrie a.c., la Mănăstirea Voroneț, organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, împreună cu Spitalul Orășenesc Gura Humorului, Colegiul Medicilor din București și Primăria Orașului Gura Humorului.

Organizatorii au transmis, printr-un comunicat de presă, că au ales anume acest loc „încărcat de istorie și spiritualitate pentru a explora, într-o abordare holistică, sinergia dintre microclimatul binecuvântat al Bucovinei și tratamentele medicale moderne și a deschide drumul către o nouă eră a sănătății”.

Inițiatoarea proiectului „Respir în Bucovina” este dr. Adriana Mihalaș, secretar general al Colegiului Medicilor București, originară din Gura Humorului. „Copilăria petrecută aici și profesia sa au inspirat-o să creeze o viziune integrativă care îmbină beneficiile naturale ale zonei, ampla dezvoltare turistică și abordarea medicală modernă. Astfel, Gura Humorului ar putea deveni un model de stațiune nu doar turistică, ci și de recuperare – un loc în care apropierea de spiritualitate poate contribui firesc la vindecare și refacere”, se arată în comunicat.

Simpozionul de la Mănăstirea Voroneț a reunit peste 50 de medici pneumologi, cardiologi, neurologi, specialiști în reabilitare medicală, fizioterapie și balneologie, alături de psihologi și medici de familie din regiune, dar și din țară, cu scopul de a dezvolta acest model de recuperare holistică, destinat mai ales pacienților cu boli pulmonare cronice.

În prima zi, prezentările s-au axat pe faptul că recuperarea pacienților cu boli cardio-vasculare „este una dintre ariile aproape inexistente din oferta medicală românească”, asta în vreme ce numărul pacienților cu boli cardiace este în creștere, prin urmare Gura Humorului ar putea reprezenta „o oportunitate de intervenție multidisciplinară”.

Printre cei care au avut prezentări în prima zi a simpozionului s-au numărat prof. dr. Marius Vasileanu – antropolog; Adrian Miulescu, manager al Institutului Național de Recuperare Medicală; conf. univ. dr. Paraschiva Postolache, șef al Secției Clinice Recuperare Medicală Respiratorie la Spitalul Clinic de Recuperare din Iași; conf. univ. dr. Mioara Rizescu -  medic primar medicină internă, semiolog; stavrofora dr. Gabriela Platon, de la Mănăstirea Voroneț; dr. Magdalena Ciobanu; dr. Anatoli Covaleov, manager EFOSAN; fizioterapeut dr. Daniela Stanca, președinte al Colegiului Fizioterapeuților București-Ilfov; dr. Iulian Rotaru, medic specialist chirurgie cardiovasculară, Spitalul de copii „Marie Curie” și fondator al Asociației Inima Copiilor; protos. Alexandru Moroșan, director al Departamentului Farmaceutic Arimateea al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alți profesori universitari, medici și fizioterapeuți, profesioniști din domeniul medical și de recuperare.

Evenimentul de la Mănăstirea Voroneț se desfășoară sub însemnele anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și anul comemorativ al tuturor Sfinților fără de arginți, declarat de Patriarhia Română.  ÎPS Calinic a transmis mulțumiri specialiștilor participanți la simpozion și tuturor specialiștilor din domeniul recuperării care se află „în slujba sănătății oamenilor”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste 50 de medici participă la Mănăstirea Voroneț la simpozionul „Îmbătrânirea întru bucurie – Respir în Bucovina”.
 Vizualizări articol: 707 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Peste 50 de medici participă la Mănăstirea Voroneț la simpozionul „Îmbătrânirea întru bucurie – Respir în Bucovina”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei