Mandatul de președinte al Consiliului Județean Suceava al lui Gheorghe Flutur se va încheia săptămâna viitoare și cu această ocazie a transmis un mesaj de mulțumire și recunoștință către suceveni. Totodată, Flutur a făcut și o „descărcare de gestiune” pentru încrederea ce i-a fost acordată pentru trei mandate de șef al administrației județene, făcând un rezumat al proiectelor mari pe care le-a susținut.
„Las în urma mea o Suceavă care s-a schimbat în bine la față. Peste 80% din drumurile județene sunt modernizate. Acum se toarnă asfalt la Mălini, la Rădășeni, la Satu Mare – Grănicești, dar s-au modernizat în ultimul timp importante artere de drumuri județene, precum Suceava – Dolhasca, Suceava – Moara – Zaharești – Dărmănești și multe altele. La intervențiile noastre, și drumurile naționale s-au modernizat - DN 17, documentația pentru autostrada Moldovei A7, unde am fost mereu alături, autostrada Nordului, varianta ocolitoare Gura Humorului (sper să nu se blocheze acest proiect), drumul pe patru benzi Suceava – Botoșani. Sunt proiecte mari, care au fost puse în mișcare în mandatele mele. Spitalul Clinic Județean Suceava are astăzi proiecte de peste 30 de milioane de euro, proiecte de modernizare și de diversificare a activității. Avem proiecte la aeroport în continuare, al treilea terminal. Aeroportul are 7 destinații internaționale. Anglia, Italia, Germania, Israel sunt destinații de pe aeroportul de la Salcea”, a spus Gheorghe Flutur.
După investițiile în infrastructura rutieră, Flutur a menționat infrastructura pentru învățământul special și asistența socială – modernizarea școlilor speciale, grădinițele de la Fălticeni, Rădăuți, Gura Humorului, descentralizarea centrelor de îngrijire și înființarea de centre cu mai puțin de 50 de beneficiari.
Promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale, prin Centrul Cultural Bucovina, și parteneriatele - atât transfrontaliere, cât și cu Biserica Ortodoxă și cu celelalte culte, cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, cu societatea civilă și cu instituțiile deconcentrate au fost de asemenea amintite de Gheorghe Flutur. „Tuturor le mulțumesc. Și le mulțumesc salariaților Consiliului Județean, care au lucrat umăr la umăr cu mine, echipei executive - cei doi vicepreședinți, administratorul public și consilierii mei, care au fost alături în rezolvarea acestor probleme. Vă doresc toate bune. Încep, cu ajutorul bunului Dumnezeu și al dumneavoastră, un drum nou, un drum în politica la vârf în Parlamentul României, tot pentru județul Suceava. Să ne vedem cu bine. Contați pe mine. Vă mulțumesc frumos”, a încheiat Gheorghe Flutur.