Dolciano, brandul preferat al celor care iubesc deliciile din ingrediente premium, prezent în Iași cu patru magazine în Palas, Iulius Mall, Family Market Bucium și Family Market Miroslava, deschide o nouă locație din Iulius Mall Suceava, începând de vineri, 18 octombrie. În weekend, vizitatorii se pot delecta cu cele mai apreciate sortimente de cafea sau cu praline belgiene, iar copiii vor fi încântați să descopere surprizele pregătite de Dolciano.
Dolciano, lumea plină cu bunătăți dulci și cafea aromată, se deschide pentru suceveni în acest weekend. Locația, situată la parterul Iulius Mall, va deveni în curând o destinație pentru toți cei care doresc să exploreze o varietate de dulciuri cum sunt bezelele, bomboanele umplute cu fructe confiate, pralinele belgiene în forme și gusturi specifice toamnei, drajeurile din ciocolată sau fursecurile.
Vineri, sâmbătă și duminică sunt organizate sesiuni gratuite de degustare de cafea, iar doritorii pot alege dintre sortimente și blenduri ca: savoare de biscuiți cu ciocolată fină (coffee beans blend); parfum de fructe uscate și ciocolată fină (Rossini blend); gust sublim de caise și cacao exotică (Puccini blend); aciditate ponderată cu un gust neted de cacao, parfum de pâine prăjită (Caruso blend); fructe citrice bine coapte, gust predominant de fructul pasiunii (Vivaldi blend) și gustul persistent al portocalelor coapte și al fructelor confiate (Costa Rica Tarrazu).
Boabele sunt prăjite cu măiestrie și precizie la un prăjitor de cafea Giesen, cu tradiție în lumea cafelei, care oferă totodată un adevărat spectacol în timpul procesului pe care îl puteți vedea în locația Dolciano din Iulius Mall.
Dolciano oferă o experiență a simțurilor, pentru care sucevenii sunt așteptați să revină ori de câte ori își doresc să „călătorească” de-a lungul celor mai importante teritorii ale gastronomiei internaționale.
De la ciocolata de specialitate, disponibilă în multe variante, garnisită cu fructe, cu fistic sau alte arome, halvaua îmbogățită, de asemenea, cu feluri variate de esențe fructate sau de vanilie, acadele pentru copii și dulciuri de sezon care aduc atmosfera de sărbătoare și îi bucură pe cei mici, magazinul este un adevărat carusel de surprize pentru toate vârstele.
Tot acolo sunt disponibile coșuri cadou, personalizate în funcție de preferințe, dar există și varianta de a comanda bunătăți pentru cadouri corporate.