Un angajat al unei stații ITP din Suceava este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de uzurparea funcției în formă continuată.
Mai exact, în perioada 7 februarie – 13 august 2024, bărbatul, care lucra ca inspector tehnic la o societate comercială privată, a efectuat verificări tehnice pentru 44 de autovehicule, în perioada în care acestea aveau reținute certificatele de înmatriculare pentru lipsa inspecției tehnice în termen de valabilitate.
În mod normal și legal, în astfel de situații inspecția tehnică pentru redobândirea certificatului de înmatriculare reținut de poliție trebuia efectuată la Registrul Auto Român și nu la orice stație ITP. Prin cele 44 de operațiuni măsluite, RAR Suceava a fost prejudiciată cu suma de 21.065 de lei. Cercetările sunt efectuate în acest dosar de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, iar persoana în cauză este cercetată în libertate, sub control judiciar.
Procurorii au făcut precizarea că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal care nu înfrâng, sub nicio formă, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul, conform art. 4 din Codul de procedură penală.