Un tânăr în vârstă de 17 ani, din Bosanci, a ajuns la UPU Suceava după ce a fost acroșat de o mașină în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică. Accidentul s-a produs marți, în jurul orei 17.00.
Din cercetările polițiștilor rezultă că tânărul de 17 ani se deplasa cu trotineta pe marginea drumului, la Bosanci, și s-a angajat în depășirea prin dreapta a unui Mercedes din fața sa. Șoferița Mercedesului, în vârstă de 52 de ani, din Ipotești, nu l-a observat și l-a acroșat cu mașina în timp ce efectua manevra de viraj la dreapta.
Tânărul de 17 ani a fost diagnosticat la Spitalul Județean Suceava cu contuzii la umăr și la cot, fără probleme deosebite. Atât conducătoarea auto, cât și conducătorul de trotinetă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au deschis un dosar penal de „vătămare corporală din culpă”, în cadrul căruia vor continua ancheta penală, dacă va fi cazul.