Social-democrații suceveni i-au transmis deputatului PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu că, în timp ce el a pierdut toate alegerile în zona Fălticeni, liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a obținut scoruri record. „Deputatul Bogdan Gheorghiu sugerează că domnul senator Ioan Stan <se ascunde> pe listele PSD, evitând confruntarea electorală uninominală. Se pare că memoria domnului deputat joacă feste, motiv pentru care ne simțim obligați să clarificăm, cu amabilitate, realitatea electorală”, se arată în comunicatul PSD Suceava.
Social-democrații au spus că pentru o corectă informare a lui Bogdan Gheorghiu, senatorul Ioan Stan nu doar că a participat la alegeri uninominale, ci le-a și câștigat cu succes de două ori consecutiv în colegiul electoral alocat, în 2008 și 2012. „Iar, pentru a înțelege dimensiunea acestor victorii, ar fi bine să ne amintim că la scrutinul din 2012, domnul Stan a obținut un impresionant 74,8% din voturile alegătorilor, performanță care l-a plasat pe podium la nivel național, spulberând orice concurență liberală. Între timp, domnul Gheorghiu a pierdut de fiecare dată alegerile în zona alocată, Fălticeni, obținând rezultate sub media partidului liberal și cu mult sub cele ale PSD, în același colegiu electoral. Înţelegem! Este dificil să te impui în fața electoratului când, în două mandate, nu ai reușit să faci nimic concret pentru comunitatea care te-a trimis în Parlament. Ca să nu mai discutăm despre perioada în care a ocupat funcția de Ministru al Culturii, când realizările sale „notabile" au lipsit cu desăvârșire. Îi mulțumim domnului deputat pentru interesul manifestat față de activitatea domnului senator Ioan Stan și sperăm ca, în viitor, să-și rezerve puțin timp pentru a-și evalua propriile performanțe înainte de a lansa acuzații nefondate. Şi pentru că alegerile parlamentare bat la uşă, îl informăm că succesul autentic se câștigă prin muncă și nu doar prin discursuri polemice. De aceea suntem siguri că şi în actualul scrutin electoral „performanţa” dlui Gheorghiu va fi la fel de mediocră ca în dăţile anterioare”, se mai spune în comunicat.