Soțul Mariei Ulici, angajata Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava care a fost grav rănită în curtea instituției în cursul zilei de miercuri, după ce a fost surprinsă de căderea unui copac le-a mulțumit astăzi medicilor din Spitalul Clinic Județean Suceava pentru că i-au salvat viața soției sale. Flavius Ulici a făcut o postare pe pagina sa de pe o rețea de socializare în care spune că soția își va reveni după ce a fost internată în stare critică și le-a mulțumit tuturor cadrelor medicale care i-au salvat viața. „Sunt Oamenii care i-au salvat viața Mariei. Mai mult decât atât, în condiții aproape imposibile au reușit sa îi salveze și piciorul care era practic zdrobit”, a spus Flavius Ulici. Acesta le-a mulțumit doctorilor Mircea Alexandru Macovei, medic primar ortopedie și traumatologie, Ovidiu Rusu - chirurgie, chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, Ancuța Pascariu - anestezie și terapie intensivă și Marin Sapaniuc, medic specialist în chirurgie vasculară, precum și echipelor de asistenți, brancardieri, alte cadre medicale și personalului de pe ambulanța care a intervenit imediat după accident .
„Nu îi cunosc personal pe acești Oameni. Am cunoscut-o doar pe doamna doctor Ancuța Pascariu cu care discut de câte ori este posibil despre starea Mariei. Doamna doctor e o femeie mai degrabă firavă, cu ochi ageri, mintea ascuțită și o tărie de diamant. Camera de primire de la spital unde discutăm se umple de sufletul ei când intră. La fel și inima mea de speranță. Sunt convins ca toți ceilalți Oameni de mai sus au calități similare pentru că prin mâinile lor lucrează Dumnezeu. Ce Oameni fantastici și necunoscuți trăiesc printre noi! Dacă pun pe un taler de balanță ce au reușit sa facă acești Oameni și pe celălalt maximul de recunoștință de care sunt capabil eu, cu siguranță nu voi ajunge vreodată să echilibrez balanța asta oricât de mult mi-aș dori. Dacă, în schimb, adaug la recunoștință mea și rugăciunile în care Maria știu sigur că o să-i poarte mereu, poate, poate o să reușim să tindem către echilibru. Pentru ca Maria o să-și revină! Și cu credința ei puternică o să se roage așa cum a făcut-o mereu. Știu sigur asta!”, a fost mesajul emoționant transmis astăzi de Flavius Ulici.
Reamintim că în cursul zilei de miercuri, angajata DGASPC Suceava intrase în sediul instituției, de unde a ieșit destul de repede. În curte, mai mulți angajați ai Direcției Domeniului Public de la Primăria Suceava tăiau mai mulți copaci pentru lărgirea căii de acces. Ca măsuri de protecție a fost închisă circulația auto și pietonală de pe principala cale de acces. Poarta era închisă, dar nu încuiată.
Cei care se ocupau de operațiune susțin că i-au atras atenția femeii că nu se circulă pe acolo, dar victima le-a spus că e angajată a instituției și că se grăbește. Ei susțin că au rugat-o să nu circule pe alee, ci pe iarbă, pe partea opusă, pe unde a și mers. Femeia a intrat apoi în clădire și nu a stat acolo decât puțin timp.
Ghinionul a făcut că a ieșit din clădire, vorbind la telefon, când primul copac era deja tăiat, iar în loc să meargă spre iarbă, pe unde a venit inițial, a făcut câțiva pași exact pe alee, aproape de zona unde se tăia trunchiul de 3 metri lungime, rămas după îndepărtarea crengilor, după cum susțin angajații Domeniului Public al Primăriei municipiului Suceava.
Se pare că din cauza zgomotului drujbei și a faptului că vorbea la telefon, femeia nu a auzit strigătele muncitorilor care o avertizau de pericol, trunchiul retezat și foarte gros prăbușindu-se exact în direcția ei.
Polițiștii au deschis un dosar penal care vizează infracțiunile de ”vătămare corporală din culpă”, ”neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă” și ”nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.