”Doresc tuturor care faceți educație sau care sprijiniți educația și educatorii, îndelungă înzilire și binecuvântare, sănătate și bucurii. Vă rog să primiți semnele noastre de prețuire și de recunoștință pentru felul în care realizați educația sau o sprijiniți constant și necondiționat”, a fost mesajul care a deschis ediția din acest an a evenimentului „Împreună de Ziua Educației ”, consacrat cadrelor didactice din învățământul preșcolar sucevean, care a evidențiat și a celebrat activitatea și rezultatele acestora.
Mesajul a fost transmis de inspectorul școlar pentru educație timpurie Daniela Răileanu, inițiatoarea evenimentului din 5 octombrie, găzduit de Auditorium ”Joseph Schmidt”, de la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava.
„Împreună de Ziua Educației” a reunit educatori suceveni cu rezultate remarcabile în activitatea cu copiii preșcolari, directori de grădinițe, responsabili de cerc, profesori metodiști, cadre care recent și-au încheiat activitatea de la catedră sau tinere educatoare cu reușite profesionale deosebite, cu medii peste 9 la concursul de titularizare, definitivat sau la examenul de gradul II.
A fost o întâlnire dedicată celor preocupați de educația timpurie, celor care au demonstrat implicare și devotament în activitățile desfășurate, calități reflectate de rezultate obținute la nivel județean și național.
„Întreaga manifestare de astăzi cinstește memoria domnului Trandafir, chipul blândeții și al dragostei din narațiunea cu același titlu al scriitorului Mihail Sadoveanu, care ne-a marcat frumos multora dintre noi creșterea și devenirea ca dascăli. De ce domnul Trandafir?
Pentru că reprezintă modelul dascălului devotat învățăceilor și profesiei, un reper care nu are vârstă, la care ne raportăm și dorim să-i semănăm”, a mai punctat Daniela Răileanu.
· „Societatea are nevoie de creativitatea noastră”
La rândul său, rectorul Universității din Suceava, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, a subliniat rolul deosebit al educatorului, mai ales în contextul actual, al unei societăți dinamice, care va experimenta schimbări importante în următorii ani.
„Unul din îndemnurile mele este să folosiți cel de-al doilea cuvânt din mottoul USV: <Creează>. De multe ori școala, încercând să dezvolte o gândire critică, ajunge să inhibe creativitatea. Astăzi, societatea are nevoie de creativitatea noastră.
Gândirea critică a fost necesară în urmă cu 50 de ani, când am dezvoltat o industrie care se baza pe proceduri, pe înțelegerea conceptelor și aplicarea lor cu rigurozitate. Astăzi și mâine aceste lucruri nu mai sunt la fel de necesare. La fel cum munca fizică a fost înlocuită în mare parte de munca intelectuală, ne aflăm acum în pragul trecerii de la o muncă intelectuală bazată în special pe rigurozitate și de natură critică spre o muncă intelectuală de natură creativă, cealaltă urmând să fie preluată de mașinile cu inteligență artificială.
Ceea ce nu pot roboții să facă este să creeze și de aceea trebuie să avem grijă să le oferim acea șansă copiilor noștri, de a fi creativi și poate cea mai mare grijă este să nu le-o inhibăm”, a atras atenția rectorul Dimian.
Partener constant în proiectele inițiate la nivelul învățământului preșcolar, Facultatea de Științe ale Educației a fost reprezentată de decanul Adina Colomeischi, care a vorbit despre recunoștință, despre valoarea educației și a figurilor proeminente din parcursul educațional al fiecăruia.
„Am speranța că ziua aceasta se deschide și continuă sub semnul inspirației și gratitudinii și aduce în mintea fiecăruia dintre noi gândul de recunoștință pentru cei care au facilitat devenirea noastră întru educație”, a subliniat prof. univ. dr Adina Colomeischi.
· Educatori și discipolii lor, pe scenă
Programul evenimentului a pus în valoare o serie de momente artistice susținute de educatori și discipoli ai acestora, completate de intervenții din partea unor specialiști în educație.
Din program: moment poetic (prof. Romina David); „Arta de a educa - educația ca artă” (prof. Mariana Onesim); Armonii la claviatură - „Canon în D” de Johann Pachelbel (prof. Diana Balan); discurs ”Vis, credință, împlinire” (prof. Larisa Zub); Duet și armonie – „Romanza” de Anton Diabelli, la 4 mâini – (prof. Diana și Luca Balan); piesa de teatru „Capra cu trei iezi” (Trupa „Zăpăcilă”); moment de muzică populară susținut de Manoilă David Grigorie și Sofia și Antonia Manoilă laureați ai Plachetei Festivalului „Voinicelul”; obiceiuri, tradiții, folclor cu Formația de dans popular „Moștenitorii Bucovinei”, laureată a Trofeului Festivalului „Voinicelul” etc.
Prestație foarte apreciată, momentul artistic al Coralei „Ciprian Porumbescu”, manager Ionuț Vichentie Ilisoi, dirijor Alexandru Semeniuc, a însuflețit sala de spectacol printr-o suită de melodii inspirat alese – „Ciuleandra”, „Hora la Români”, „Lino Leană” etc.
Moderator al evenimentului a fost prof. Alina Sadoveac – GPP „Albinuța” Suceava.
Sponsori – Egger, reprezentat de Alina Chifan și Ecaterina Bota, și Teodor Brăescu - Ascociația de Părinți „Prichindelul” Rădăuți.
· Apariție editorială „Ne jucăm și învățăm să comunicăm”
Întâlnirea s-a încheiat cu lansarea cărții „Ne jucăm și învățăm să comunicăm”, de la editura DPH - Didactica Publishing House, autori Daniela Răileanu, Liliana Bujor, Nadia Laura Seredenciuc.
Volumul include jocuri și coordonate teoretice pentru dezvoltarea limbajului copiilor de 3 – 6/ 7 ani.
Structurate pe cinci capitole, informațiile prezentate pot fi valorificate atât în familie, cât și la grădiniță.
Prezentarea volumului a fost realizată de conf. univ. dr. Nadia Laura Seredenciuc din cadrul Departamentului de Specialitate cu Profil Psihopedagogic, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei.