Amenzi de peste 10.000 de lei au fost aplicate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor de la IPJ Suceava. A fost vorba de o acțiune organizată pe data de 1 octombrie, atât în trafic, cât și la un târg de animale din Gura Humorului.
Cu acest prilej, au fost instituite 5 filtre rutiere și au fost verificate 24 de autovehicule destinate transportului de animale, fiind legitimate 25 de persoane.
Au fost legitimați deținătorii de animale prezenți în târgul de profil în vederea verificării legalității deținerii acestora precum și a respectării legislației privind protecția animalelor și a normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
O zi mai târziu, pe 2 octombrie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au ”descins” la Grădinița cu Program Prelungit ,,ABC” Suceava.
”Activitatea a vizat informarea cu privire la drepturile animalelor și obligațiile proprietarilor sau deținătorilor de animale și prezentarea materialelor destinate exclusiv monitorizării stării de sănătate a animalelor (cititor de microcipuri, stetoscop, termometru etc), aflate în dotarea structurii.
Spre încântarea preșcolarilor, ofițerul de poliție medic veterinar a efectuat o prezentare demonstrativă de specialitate împreună cu cei doi câini de serviciu prezenți la eveniment, fiind simulată o intervenție a lucrătorilor de poliție la un caz în care un animal se află într-o situație de pericol, reușindu-se astfel conștientizarea celor mai tineri membri ai comunității importanța protejării și respectării animalelor”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava.
Acțiunea s-a derulat în colaborare cu Biroul Siguranță Școlară, Poliția Municipiului Suceava, Serviciul Rutier și Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității, iar la întâlnirea cu câinele polițist au fost prezenți circa 200 de preșcolari și cadre didactice.
Câteva zile mai târziu, pe 4 octombrie, de Ziua Mondială a Animalelor, polițiștii aceluiași birou au mers în stradă și le-au adus la cunoștință oamenilor despre drepturile și condițiile de bunăstare a animalelor, dar și a obligațiilor proprietarilor sau deținătorilor de animale.
Printre subiectele abordate a fost interdicția de a aplica rele tratamente, comportament brutal sau abuzuri, pentru a se preveni și a reduce numărul cazurilor de animale supuse relelor tratamente și evitarea intrării acestora sub incidența legii penale sau contravenționale din domeniul protecției animalelor.
Nerespectarea acestor obligații se sancționează contravențional cu amenzi cuprinse între 3.000 și 12.000 de lei. De asemenea, relele tratamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea, de la 2 la 7 ani sau cu amendă.