Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 3 oct 2024 - Anul XXIX, nr. 233 (8762)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Școala Păltinoasa și Inspectoratul Școlar, amendate de Consiliul pentru Combaterea Discriminării pentru fapte de discriminare

Joi, 3 Octombrie 2024 (17:40:10)

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a amendat cu 3.000 lei Școala Gimnazială Păltinoasa pentru fapte de discriminare, respectiv segregarea elevilor romi domiciliați în cătunul Țâmpoceni.

De asemenea, Inspectoratul Școlar Suceava a primit o amendă contravențională în valoare de 5.000 lei.

Cătălina Olteanu, membră în Consiliul director al CNCD, a explicat că „aspectele sesizate la Țâmpoceni constituie discriminare potrivit art. 2.1, 2.4, 2.6 și 11.1 din O.G. nr.137/2000”.

Mai exact, aceasta explica faptul că la sfârșitul anului școlar 2020-2021, școala din cătunul Țâmpoceni a fost demolată, urmând să fie construită o nouă clădire prin intermediul unui proiect PNDR.

În acest timp, elevii, mare parte romi, au fost transferați la Școala Gimnazială ”Bogdan Vodă” din Capu Codrului, cea dotată cu toată infrastructura necesară.

Problema sesizată de CNCD este că toți învață simultan într-o singură sală de clasă, fosta sala de sport, cu unul sau două cadre didactice, fără toalete sau alte facilități.

Reprezentanții școlii au motivat segregarea elevilor prin faptul că este o măsură temporară până la construirea noii clădiri.

De partea cealaltă, Inspectoratul Școlar Suceava, prin purtătorul de cuvânt Cezar Anuței, susține că pe adresa instituției nu a ajuns nici un document de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării care să informeze de respectiva amendă.

Cezar Anuței a menționat că nici Școala Păltinoasa nu a primit încă o informare de la Consiliu privind amenda.

 

·       Comunitate izolată, cu o situație financiară dificilă

 

Cătălina Olteanu, de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a explică că „la începutul anului școlar 2021-2022 Școala Gimnazială Păltinoasa avea trei <structuri>: Structura nr. 1, Școala Gimnazială Păltinoasa; Structura nr. 2 - un corp de clădire principal cu săli de clasă, toalete și sală de evenimente și un corp separat cu o sală de sport, în satul Capu Codrului, Școala Gimnazială <Bogdan Vodă> - cu învățământ primar și gimnazial; Structura nr. 3 - un corp în cătunul Țâmpoceni din satul Capu Codrului - Școala Primară Țâmpoceni, cu învățământ primar.

Cătunul Țâmpoceni este format preponderent din cetățeni de etnie romă cu o situație financiară dificilă, neavând venituri constante. Comunitatea este izolată de satul Capu Codrului la o distanță de aproximativ 3 km, fără mijloace de transport public”.

Cătălina Olteanu explică că la sfârșitul anului școlar 2020-2021, școala din cătun a fost demolată, urmând să fie construită o nouă clădire prin intermediul unui proiect PNDR.

Școala principală a pus la dispoziția elevilor un microbuz școlar pentru asigurarea transportului dintre cătunul Țâmpoceni și Școala Gimnazială ”Bogdan Vodă” din Capu Codrului, cea dotată cu toată infrastructura necesară.

Problema sesizată este legată de faptul că elevii din Țâmpoceni au fost mutați separat, în sala de sport, fără toaletă și facilități.

 

·       Reacții

Asociația Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) a reacționat la măsura CNCD și transmite că salută hotărârea Consiliului, cu privire la fapta de segregare a 44 de elevi romi, faptă sesizată de CADO în septembrie 2022.

„Situația adusă în atenția CNCD se referă la Școala Gimnazială Păltinoasa, care are 3 structuri școlare, printre care și o structură cu clase primare ce deservește cătunul Țâmpoceni, cu populație majoritară de etnie romă, cu situație economică dificilă și izolat din punct de vedere al transportului inclusiv de satul Capul Codrului, de care aparține teritorial.

Cei 44 de elevi de etnie romă de la Țâmpoceni au fost mutați în sala de sport a școlii, clădire separată de incinta școlii unde învață elevii majoritari, care nu este încălzită corespunzător iarna și fără acces direct la grupurile sanitare. Elevii (de la pregătitoare până la clasa a IV-a) sunt organizați în 2 clase cu predare simultană. CADO a considerat că această situație reprezintă o faptă de segregare în educație a elevilor romi pe criteriul etnic, dar și socio-economic”, menționează reprezentanții Asociației Centrul de Advocacy și Drepturile Omului

Cu privire la hotărârea CNCD, CADO își exprimă în același timp și nemulțumirea privind durata îndelungată de soluționare a petiției, și anume doi ani, perioadă în care elevii au continuat să învețe în format segregat cu efecte greu de identificat.

De asemenea, CATO consideră că amenzile acordate sunt mult prea mici.

„Cuantumul acestor sancțiuni nu sunt proporționale nici cu gravitatea faptei, și anume segregarea care este cea mai gravă faptă de discriminare rasială în domeniul educațional, mai ales fiind înfăptuită de către două instituții publice cu rol determinant în promovarea și protejarea egalității în educație, îndreptată împotriva celor mai vulnerabile persoane din societate, și anume copiii, pe baza intersecționării a două criterii: etnic și situația lor socio-economică”, spune CADO.

Centrul spune că Inspectoratul Școlar Suceava cunoștea situația de segregare din această școală de cel puțin 8 ani, fiind semnalată încă din 2016 de CADO și adusă la cunoștința autorităților competente, inclusiv IȘJ Suceava, care a mai fost sancționat de către CNCD pentru alte două fapte de segregare pe criteriul etnic în anii 2016 și 2024.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Școala Păltinoasa și Inspectoratul Școlar, amendate de Consiliul pentru Combaterea Discriminării pentru fapte de discriminare.
 Vizualizări articol: 934 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Școala Păltinoasa și Inspectoratul Școlar, amendate de Consiliul pentru Combaterea Discriminării pentru fapte de discriminare5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei