Desfășurare de forțe medicale în cursul zilei de joi, la orele amiezii, în zona centrală a municipiului Suceava. O ambulanță SMURD și una aparținând Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava au venit de urgență pe esplanadă, în zona magazinului Profi, pentru a acorda îngrijiri medicale unor persoane care au fost implicate într-un mic accident. Este vorba de o femeie în vârstă de 63 de ani și o alta în vârstă de 87 de ani, care s-au ciocnit în timp ce se aflau în interiorului magazinului Profi.
E încă neclar cum s-a petrecut incidentul, dar imaginile înregistrate pe camerele de supraveghere din interior vor lămuri totul. O variantă ar fi că una dintre femei s-ar fi împiedicat și a căzut peste cealaltă, dar existau martori care afirmau că femeia care a venit peste cea de a doua ar fi fost împinsă de o a treia persoană. Cert este că ambele femei au suferit leziuni, iar după ce au primit îngrijiri medicale la fața locului au fost transportate la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Clinic Suceava pentru îngrijiri de specialitate.