Aproximativ 200 de seniori suceveni s-au adunat ieri într-un restaurant pentru a participa la un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Acțiunea a fost organizată de Consiliul Județean al Organizațiilor de Pensionari și a Persoanelor Vârstnice Suceava, structură condusă de președintele Vasile Palaghiu și vicepreședintele Doinița Stroe.
Evenimentul a fost deschis de Vasile Palaghiu, care a amintit că în județul Suceava sunt peste 150.000 de pensionari, iar acțiunile de socializare care se organizează periodic au rolul de a-i antrena pe oamenii mai în vârstă și de a-i face să se simtă utili și nu o povară.
Ulterior, Vasile Palaghiu a venit cu un șir întreg de nemulțumiri, adresate inclusiv invitaților, iar noua lege a pensiilor nu avea cum să lipsească.
”Din această nouă lege nimeni nu mai înțelege nimic. Practic, se continuă seria inechităților, iar numărul pensiilor speciale, care nu au fost tăiate și nici impozitate așa cum s-a spus, va fi și mai mare. Avem sute de secretari de stat și instituții care nu au nici un rol, dar care au directori plătiți cu zeci de mii de lei pe lună. De la aceste persoane ar trebui să se adune banii pentru pensiile oamenilor”, a arătat Vasile Palaghiu.
Acesta i-a mulțumit primarului Ion Lungu pentru că pensionarii pot circula gratuit în municipiul Suceava cu mijloacele de transport în comun, dar l-a tras de urechi pentru că nu a oferit Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice un spațiu în care să își poată derula activitatea.
Referitor la criticile legate de noua lege a pensiilor, replica a venit atât din partea deputatului Mirela Adomnicăi, cât și din partea subprefectului Florin Sinescu. Cei doi au recunoscut că legea nu este perfectă, dar este perfectibilă și că în acest moment se lucrează pentru a remedia totul.
Ion Lungu a spus că este prezent la acest eveniment pentru ultima oară în calitate de primar al orașului, dar a ținut să amintească faptul că a dat o importanță aparte pensionarilor, ”oamenii de sacrificiu, care au construit Suceava”. De asemenea, a precizat că în cei 20 de ani de mandat a premiat aproape 2.000 de cupluri de aur, ultimele chiar zilele trecute.
Și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a vorbit în fața pensionarilor și le-a spus că marea provocare pentru anii care vin va fi aceea de a crește numărul de angajați, pentru ca pensiile să aibă de unde fi plătite.
Toți invitații au avut urări de bine și sănătate pentru seniori, iar la plecare le-au urat să aibă parte de socializare și de o după-amiază dintre cele mai reușite.