Expoziția pictorului Konstantyn Ungureanu Box mai poate fi vizitată până pe 3 octombrie 2024, zi în care va fi lansat și albumul de artă „Konstantyn Ungureanu Box. Insomnii liturgice”.
Acțiunea, organizată de Muzeul Național al Bucovinei, va avea loc în Sala Media a Muzeului de Istorie, str. Ștefan cel Mare nr. 33, Suceava, joi, 3 octombrie 2024, la ora 16:00.
Prezintă: prof. dr. Raluca Schipor-Baban și artistul plastic Gabrel Baban.
După cum au anunțat organizatorii, albumul cuprinde lucrări ale artistului din perioada 2018-2024, dar și câteva din lucrările realizate anterior anului 2000, grupate tematic în 15 capitole, denumite cu termeni religioși sau expresii poetice: Peceți, Insomnii, Memorii Indescifrabile, Îngerul Acustic, Sfânta Familie, Imn Zodiantic, Ferestre ce Plâng etc., artistul folosind majusculele pentru a amplifica conținutul cuvintelor.
Lucrările sunt însoțite de rostiri poetice ale pictorului care, alături de titluri, descifrează semnificații și dau sensuri noi. Albumul de artă „Konstantyn Ungureanu Box. Insomnii liturgice” este disponibil la Magazinul Muzeului de Istorie.