Pompierii de la Gura Humorului au fost alertați, duminică seară, cu privire la izbucnirea unui incendiu la o casă din Frasin. Alarma la 112 s-a dat în jurul orei 20.50. Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit la incendiu cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat acoperișul și mansarda locuinței, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, cu pericol de propagare la două construcții anexe.
Echipajul medical a constatat că un bărbat în vârstă de 60 de ani, aflat în aceeași curte, în altă locuință, a suferit un atac de panică.
Bărbatul a fost stabilizat iar ulterior a refuzat transportul la spital.
Datele de la fața locului au arătat în scurt timp că focul a fost pus intenționat.
A fost identificat un tânăr, cel care locuia în casa în care ardea. Acesta a recunoscut faptul că a dat foc locuinței din cauza neînțelegerilor pe care le-a avut cu unchiul său și cu mama acestuia, care este plecată la muncă în Franța.
Incendiu violent a făcut din păcate pagube mari:
”Au ars acoperișul și mansarda locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Flăcările au mai afectat elemente de construcție - pereți, tavane, elemente de tâmplărie din lemn și PVC (uși și ferestre), precum și bunuri din interiorul casei, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile și altele”, a transmis ISU Suceava la.
Pompierii au transmis că au salvat bucătăria de vară și magazia gospodăriei, cu bunurile aferente.
Polițiștii din Frasin au decis să ia măsuri imediate față de suspectul de incendiere.
Alexandru Pavel G., din Frasin, a fost pus sub acuzare pentru infracțiunea de distrugere prin incendiere.
Duminică noapte, față de inculpat s-a luat măsura reținerii în arest pentru 24 de ore.
Specialiștii din cadrul ISU Suceava au stabilit ca împrejurare determinantă a producerii incendiului folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, respectiv flacără de la brichetă. Tânărul a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț iar ancheta continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.