O delegație oficială a orașului Cernăuți, înfrățit cu Suceava, a venit cu numeroase mesaje de mulțumire pentru buna colaborare și sprijinul acordat, mai ales de când a început războiul. Delegația, condusă de primarul orașului Cernăuți, Roman Kliciuk, a fost primită de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a fost impresionat de mesajele transmise.
“Primarul orașului Cernăuți, cu care suntem înfrățiți, a venit să-mi mulțmească pentru buna colaborare pe care am avut-o în cei 20 de ani de când sunt primar. A mulțumit mai ales pentru sprijinul acordat la începutul războiului dar și pentru votul dat în Consiliul Europei, la Strasbourg, în data de 13 septembrie 2024, Rezoluției finale, care prevede sprijin orașelor din Ucraina din partea Uniunii Europene”, a explicat edilul Sucevei, Ion Lungu, după întrevederea oficială.
La rândul său, el a ținut să transmită un mesaj partenerilor din Cernăuți:
„Vă mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase si vă asigur in continuare de tot respectul meu. Ne rugăm la Dumnezeu să se termine războiul din Ucraina!”.
Primarul Sucevei a primit și un cadou din partea delegației ucrainene, un tablou cu mușchi, în două nuanțe de verde, pe care sunt făcute, în lemn, stemele celor două orașe înfrățite, dar și un mesaj adresat direct lui Ion Lungu: „Pentru mulți ani de prietenie și parteneriat – din Cernăuți”.