Mănăstirea Sihăstria Putnei găzduiește, în perioada 25-27 septembrie a.c., cursurile „Școlii de excelență”, o școală de vară organizată de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie (INRMFB), pentru medici rezidenți și specialiști în această specialitate.
Alături de secretarul general al Colegiului Medicilor București, dr. Adriana Mihalaș, în organizarea evenimentului medical de la Mănăstirea Sihăstria Putnei au fost implicați managerul INRMFB, Adrian Miulescu, ÎPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și starețul mănăstirii, arhimandritul Nectarie Clinci.
Dr. Mihalaș a declarat, miercuri, că la școala de vară sunt prezenți aproximativ 30 de medici, printre care specialiști de la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni și Spitalul Județean de Urgență Ilfov. Ei participă la conferințe care prezintă aspecte practice ale reabilitării neurologice; tratamentul complex fizical-recuperator al unor pacienți cu arsuri și arsuri severe, cu prezentarea unui caz complex din punct de vedere clinic, cu evoluție recuperatorie favorabilă; abordări recuperatorii în cazul unei paciente cu anevrism al arterei cerebrale medii dreapta rupt și operat; prezentare de caz al unei paciente cu multiple comorbidități, cu stop cardio-respirator resuscitat în mediu intraspitalicesc.
Pentru joi, 26 septembrie, medicii au în program ateliere de tehnici de injectare în afecțiunile musculo-scheletale din patologia coloanei vertebrale, a articulației genunchiului și a umărului; tehnici kinetice în reabilitarea posttraumatică a umărului; prezentarea rolului medicinei fizice în recuperarea sindromului de tunel carpian; evaluarea pacientului neurologic. Ziua de vineri este rezervată prezentării rolului ecografiei musculoscheletale în reabilitarea medicală, cu exerciții practice, și a noilor perspective în reabilitarea membrului inferior.
În cadrul școlii de vară de la Sihăstria Putnei va fi lansat și „Ghidul corolar monografic de balneoclimatologie – balneație, crenoterapie și climatoterapie”, realizat de Gelu Onose, Roxana Bistriceanu, Ruxandra-Luciana Postoiu, Diana-Elena Carabageac și Mihai Băilă.
Evenimentul medical de la Sihăstria Putnei, prin care medici din specializarea reabilitare, medicină fizică și balneoclimatologie sunt conectați cu județul Suceava, face parte dintr-un amplu proiect a cărui idee a avut-o medicul originar din Gura Humorului dr. Adriana Mihalaș. Este vorba despre transformarea acestui oraș în stațiune balneoclimaterică de nivel internațional. Dr. Mihalaș a subliniat că în acest proiect sunt implicați medici din țară și din diaspora, născuți în Bucovina, și că este o muncă de echipă, împreună cu spitalul și primăria din Gura Humorului, administrația județeană, instituții medicale, precum INRMFB, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și membri ai guvernului.
Pe lângă organizarea unor conferințe și simpozioane naționale în județul Suceava, dr. Mihalaș s-a implicat logistic și financiar în susținerea unor activități de pregătire și perfecționare în domeniul medical a personalului din spitalul din Gura Humorului și a personalului medical și nemedical din cadrul asociațiilor și fundațiilor Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Dr. Mihalaș a declarat, miercuri, că proiectul de transformare a orașului său natal în stațiune de nivel internațional, inclusiv prin înființare a unui centru de recuperare respiratorie, cardiacă, neuronală și post-COVID, prinde tot mai mult contur. „Am vrut să fac ceva pentru orașul meu. Gura Humorului dispune de o serie de factori naturali care îl fac ideal pentru a fi transformat în stațiune balneoclimaterică. Aerul este ozonat, sunt izvoare de sulf și peisajul montan pitoresc oferă un cadru ideal pentru relaxare și recuperare. Cu echipamente moderne și personal medical bine pregătit, Gura Humorului poate deveni un centru de excelență în domeniul sănătății respiratorii, unde să vină pacienți din toată țara și din străinătate”, a mai spus dr. Adriana Mihalaș.