Condamnarea medicului oncolog Anca Dumitrovici Ababneh la 3 ani de închisoare cu executare a produs fără îndoială un șoc la nivel local, mai toată lumea așteptându-se ca sentința finală să fie apropiată de cea dată de prima instanță – Tribunalul Suceava, care aplicase 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare.
Cele două judecătoare de la Curtea de Apel Suceava au decis însă că prima instanță a apreciat greșit gravitatea faptelor inculpatei și a aplicat o pedeapsă prea blândă.
Mai mult, judecătoarele au ajuns la concluzia că inculpata nu conștientizează cu adevărat gravitatea actelor sale de corupție și prin recunoașterea faptelor la prima instanță nu face decât să încerce să scape de pușcărie.
Faptul că banii erau oferiți de bolnavi de cancer sau de apropiați ai acestora a amplificat gravitatea faptei.
Anca Dumitrovici Ababneh va avea și interdicție de a profesa ca medic oncolog timp de 5 ani, după executarea pedepsei, inclusiv în mediul privat.
„Astfel, dincolo de imperativul respectării imaginii unui întreg sistem medical, instanța de control judiciar arată că, în condițiile date, persoanele care i-au oferit sume de bani inculpatei nu sunt persoane oarecare, ci chiar persoane deosebit de vulnerabile, care erau diagnosticate cu afecţiuni oncologice (iar credinţa populară îi făcea pe cei mai mulţi să fie convinşi că urmează să decedeze în scurt timp). Ababneh Dumitrovici Anca a primit sumele de bani fără nicio ezitare, deşi uneori protesta formal, iar ritmicitatea cu care a primit aceste sume de bani denotă că aceasta obţinea venituri suplimentare consistente”, este una din concluziile judecătoarelor.
Faptul că inculpata a fost interceptată şi supravegheată timp de aproximativ 20 de zile lucrătoare şi că în fiecare zi a primit sume de bani sau bunuri a dus la concluzia că această conduită reprezenta un mod de viață.
Ababneh a fost trimisă în judecată pentru 280 de fapte de luare de mită. Maximul ar fi 29 de acte de luare de mită într-o singură zi.
Judecătorii au mai subliniat că justificarea avocaților, că inculpata nu a pretins şi solicitat în mod expres sume de bani, nu schimbă datele problemei, în condiţiile în care legiuitorul a incriminat infracţiunea de luare de mită şi în modalitatea acceptării unui folos material de către funcţionar pentru ca acesta din urmă să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. Așadar, ca să fii pus sub acuzare pentru luare de mită este suficient să primești, nu neapărat să ceri.
Concluzia judecătoarelor a fost că prima pedeapsă ( 2 ani și 6 luni cu suspendare) reprezintă o măsură ineficientă, astfel încât se impune majorarea cuantumului acestei pedepse la un cuantum care să reprezinte o măsură de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare eficient.
Curtea de Apel a respins și motivațiile cum că la nivel local este deficit de medici având specializarea inculpatei, respectiv că aceasta are doi copii minori, arătând că aceste aspecte nu au legătură directă cu faptele și dosarul de luare de mită.
Inculpata a fost transportată sub escortă în Penitenciarul Botoșani, de unde va fi transferată probabil în câteva zile la o unitate de detenție pentru femei.