Comuna Horodnic de Jos a găzduit, la finalul săptămânii trecute, Târgul de Tradiţii şi Produse Tradiţionale al microregiunii Suceviţa – Putna. Prezent la acest târg, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a declarat că evenimentul este dedicat culturii şi tradiţiilor locale, fiind un spațiu de promovare a meşteşugurilor şi produselor autentice. De precizat că târgul a fost organizat de primăria comunei, împreună cu Asociația GAL Sucevița – Putna.
„Târgul a inclus expoziţii variate de artă populară şi meşteşuguri tradiţionale, oferind vizitatorilor posibilitatea de a descoperi comorile culturale din zonă. La standuri s-au prezentat lucrări ale meşteşugarilor locali, etnografie şi artă culinară”, a spus Niculai Barbă. El a arătat că microregiunea Suceviţa – Putna este compusă din localităţile Arbore, Brodina, Burla, Cacica, Horodnic de Jos, Horodnic de Sus, Iaslovăţ, Mănăstirea Humorului, Marginea, Poieni Solca, Putna, Straja, Suceviţa, Ulma, Volovăţ şi Solca.
Vicepreședintele CJ Suceava a mai arătat că această microregiune urmează să facă parte din Organizația de Management al Destinației, OMD Bucovina, singura asociere la nivel regional din România, constituită pentru a susține dezvoltarea turismului în județ.