Viitorul președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat, la începutul noului an școlar, că educația va fi o prioritate a mandatului său. Gheorghe Șoldan a participat, luni, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Național de Informatică "Spiru Haret" Suceava și la Liceul Tehnologic "Ștefan cel Mare" din Cajvana, acolo unde i-a îndemnat pe elevi să se bucure din plin de acești ani frumoși.
„Le-am transmis elevilor celor două instituții de învățământ să se bucure cât mai mult de acești ani și să-i prețuiască. Adesea, ne dăm seama doar când suntem adulți cât de frumoși și, de asemenea, cât de importanți sunt acești ani de gimnaziu și liceu. Acești ani ne modelează ca oameni și ne oferă amintiri de neuitat, pe care le vom purta cu noi toată viața”, a spus Gheorghe Șoldan. Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret”, președintele ales al CJ Suceava a spus că la deschiderea anului școlar s-a simțit poate la fel de emoționat precum mulți dintre elevii prezenți la festivitate. „Este liceul pe care l-am absolvit acum 14 ani și unde am creat multe amintiri frumoase alături de colegii mei. Și m-am bucurat să văd cât de mult s-a modernizat fostul meu liceu”, a precizat Gheorghe Șoldan.
El a mai adăugat că la Liceul Tehnologic din Cajvana se simte ca acasă. „Cunosc bine cadrele didactice și sunt la curent cu investițiile importante realizate în ultimii ani. Dragi elevi, vă doresc mult succes în noul an școlar! Dragi părinți, gânduri bune și multe reușite copiilor voștri!”, a transmis Gheorghe Șoldan. El a dat asigurări că după preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Suceava se va implica și mai mult în modernizarea infrastructurii școlare. „Educația va fi o prioritate în mandatul meu. Și asta pentru că toți copiii din județ trebuie să învețe în instituții de învățământ moderne și să beneficieze de condiții cât mai bune”, a încheiat Gheorghe Șoldan.