Ediția de campionat 2024-2025 a Ligii a V-a va activa cu 26 de formații pe tabloul de concurs. O parte dintre acestea sunt nume noi, precum Cetatea Baia, Victoria Vatra Moldoviței, Flacăra Prelipca, Foresta Moldovița, Forest Pătrăuți, Unirea Grămești, Avântul Todirești, iar altele au evoluat în sezonul precedent în Liga a IV-a, este vorba de Bucovina Dărmănești, Rarău Câmpulung, Sporting Poieni Solca și Academica Gălănești.
Între participante se regăsesc și campioanele de anul trecut, Releul Mihoveni și Larix Dornișoara, care au refuzat trecerea în eșalonul superior.
Cele 26 de echipe au fost împărțite în două serii de câte 13, prima etapă urmând să se dispute duminică, 15 septembrie, după următorul program:
Seria I – Etapa I:
Cetatea Baia – Sporting Bunești
Carpatic Suceava – Sporting Siminicea
Stejarii Dragomirnei – Viitorul Hânțești
Viitorul Fălticeni – Bucovina Dărmănești
Viitorul Forăști – Unirea Salcea
Viitorul Vadu Moldovei – Voința Zvoriștea
Releul Mihoveni va sta în prima rundă.
Seria a II-a – Etapa I:
Vânătorul Dorna Candrenilor – Victoria Vatra Moldoviței
Flacăra Prelipca – Foresta Moldovița
Sporting Poieni Solca – Larix Dornișoara
Forest Pătrăuți – Avântul Frasin
Academica Gălănești – FC Marginea
Unirea Grămești – Avântul Todirești
Rarău Câmpulung va sta în prima rundă.