Deputata PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a explicat, duminică, în cadrul unei conferințe de presă, principiile de bază după care s-a făcut recalcularea pensiilor, anume contributivitatea și echitatea în sistemul de pensii. Adomnicăi a subliniat în mai multe rânduri că noua lege a pensiilor are în vedere „înlăturarea inechităților apărute de-a lungul timpului” și că procesul vizat a fost de reformare și recalculare, nu de majorare.
Deputata a arătat că, în județul Suceava, au fost recalculate 134.728 de pensii, dintre care 107.845 de pensii (80%) au crescut, iar 26.883 (19,95%) de pensii au rămas la același nivel. Dintre cele care nu au beneficiat de majorare, doar 3.971 (3,7%) de pensii sunt „înghețate”, adică „rămân la fel până sunt ajunse din urmă, apoi vor beneficia de indexare”.
Celelalte sunt reprezentate de 14.757 de indemnizații sociale, 687 de pensii a căror valoare recalculată este egală cu cea anterioară și care vor fi indexate la 1 ianuarie 2025 și 7.468 de pensii la care diferența este mai mică decât procentul de indexare de la 1 ianuarie. Aceste pensii, în număr de 22.912, „vor crește puțin, dar nu rămân înghețate”, a precizat Mirela Adomnicăi.
Potrivit acesteia, creșterea medie a pensiilor în județul Suceava este de 24%, care presupune un impact bugetar suplimentar de 74.778.943 de lei/ lună. Creșterea este sub media la nivel național, de 26,65%.
Pentru 37.320 (26,3%) de pensii crește valoarea peste 2.000 de lei, dar vor beneficia de scutirea de impozit, iar 7.711 (5,72%) de pensionari ies de sub indemnizația socială.
Deputata Adomnicăi a evidențiat că decizia politică de a se păstra în plată pensia cea mai favorabilă după recalculare a fost asumată de partidele din coaliție și consideră corect ca populației să i se explice acest lucru.