Echipa de cardiologi intervenționiști a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava s-a mărit prin cooptarea unui nou medic, doctorița Razan Al Namat. Dr. Namat a semnat cu spitalul un contract pentru gărzi și prestări servicii, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Bogdan Bondaru.
Noul medic cardiolog intervenționist, care lucrează la Suceava alături de dr. Paul Turcoman și dr. Laurian Blaga, vine de la Iași, unde profesează la Clinica de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon”, la spitalul „Arcadia” și la clinicile Medlife și Amamed. De asemenea, din 2017 este asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, la Departamentul Medicină Internă.
Dr. Namat a urmat studiile liceale în Iordania și a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie ,,GR. T. Popa” din Iași în 2013. Este doctor în științe medicale din 2020, a efectuat stagii de studiu în Franța și în Spania și a publicat lucrări în reviste de specialitate din România și din străinătate.
A fost director de proiect al unui grant cu titlul „Impact of Covid-19 infection on patients with acute myocardial infarction candidates for coronary artery bypass grafting” în 2022 și a primit, în 2018, premiul I acordat de Societatea Română de Cardiologie în cadrul participării la congresul SRC pentru lucrarea „Heart fatty acid binding protein (H-FABP) level in patients with chronic kidney disease and rehabilitation treatment after coronary artery bypass grafting”.