O simplă tamponare s-a lăsat în final cu un dosar penal după ce unul din șoferi era băut serios. Evenimentul rutier s-a produs în dimineața zilei de marți, 20 august, pe raza localității Grămești.
Un bărbat care se afla la volanul unui autoturism marca Fiat și care circula pe DJ 291A dinspre Grămești spre Siret a ajuns la un moment dat în dreptul unei străzi, pe care a semnalizat că intră. În acel moment, un alt autovehicul, marca Audi, la volanul căreia se afla o femeie, a intrat în depășire și a acroșat cealaltă mașină.
Polițiștii au constatat că vina pentru tamponare aparține șoferiței, motiv pentru care a fost amendată și i-a fost ridicat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
Numai că, după testarea celor doi șoferi cu aparatul etilotest, au apărut alte surprize. Dacă în cazul bărbatului rezultatul la etilotest a fost zero, la șoferiță a indicat valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost condusă la sediul Spitalului de Boli Cronice din orașul Siret, unde i-au fost prelevate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Ea este cercetată acum pentru comiterea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.